STOP România: alegeri în PDL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ciolaniadă

STOP România: alegeri în PDL

Politică 12 Mai 2011 / 00:00 353 accesări

Bătălia pe ciolan din PDL afectează şi activitatea în Parlament. Deputatul PSD Aura Vasile s-a arătat indignat de refuzul puterii de a nu se ţine marţi o sesiune de vot final la Camera Deputaţilor, spunând că celor de la PDL nu le pasă decât de propriul interes şi că “ar vrea ca ţara să încremenească, precum la moartea lui Stalin sau a lui Gheorghiu Dej” şi “ucide” la propriu şi la figurat poporul. “PDL şi Roberta Anastase preferă, aşadar, să evite orice defecţiune la un eventual vot final, un vot final atât de necesar pentru funcţionarea acestei ţări şi pentru încercarea de a salva ce mai poate fi salvat. Nu le pasă nici de şomeri, nici de inflaţie, nici de consumul scăzut, de veniturile mici, de preţurile mari, de economie, de absolut nimic, atâta vreme cât există lucruri atât de importante pentru ei. În opinia lor, ţara trebuie să încremenească, precum la moartea lui Stalin sau a lui Gheorghiu Dej! Deşi, astăzi, ei, conştient, ucid încet-încet acest popor, la figurat şi, cel mai tragic, şi la propriu, mâine poporul le va cânta şi lor prohodul. Nimeni şi nimic nu e veşnic, poate doar lipsa lor de interes şi lipsa lor de bun simţ”, acuză Aura Vasile.



12