Strada Mircea cel Bătrân, scena unei bătăi ca-n filme

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Strada Mircea cel Bătrân, scena unei bătăi ca-n filme

Eveniment 26 Februarie 2017 / 16:10 1468 accesări

Ora 5.30. 17 februarie 2017. Un constănţean în vârstă de 28 de ani mergea liniştit pe strada Mircea cel Bătrân din municipiu. La un moment dat, doi indivizi au tăbărât pe el, lovindu-l şi trântindu-l la pământ. Un alt constănţean matinal, care a văzut întreaga scenă, a sunat imediat la 112. Poliţiştii au intervenit rapid, însă cei doi nu au fost de găsit atunci. În urma mai multor operaţiuni, urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de loviri sau alte violențe, polițiștii din cadrul Secției 3 Constanța i-au identificat și reținut pe Răzvan Cionta, în vârstă de 30 de ani, și George Dragoș Milea, în vârstă de 26 de ani, bănuiți de comiterea faptei. La data de 25.02.2017, cei doi bărbați au fost prezentați instanței de judecată, care a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind acum „găzduiţi” în CRAP al IPJ Constanța.



12