Strada Traian a intrat în reabilitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Strada Traian a intrat în reabilitare

Eveniment 01 Septembrie 2010 / 00:00 2493 accesări

Surparea malului pe strada Traian în luna iulie a pus în alertă Primăria Constanţa, care a blocat imediat traficul şi a căutat soluţii de remediere a problemei. “După primele măsurători, făcute după producerea incidentului, cavitatea avea atunci şase metri adâncime şi un diametru de cinci metri. Acum, când noi am intervenit, s-a dublat ca şi adâncime”, a declarat Valentin Preda, consilier al primarului Constanţei. El a precizat că, imediat după incidentul survenit în urma ploilor abundente de la începutul lunii iulie, Primăria Constanţa a comandat un proiect tehnic de execuţie şi un raport asupra situaţiei, făcut de profesorul Romeo Ciortan, care a şi dat soluţia tehnică pentru remedierea situaţiei. „Lucrările au început încă de weekend-ul trecut, când am început decopertarea suprafeţelor aflate în suspensie, pentru că erau câteva porţiuni de beton şi asfalt care erau deasupra cavităţii create prin surpare”, a afirmat Preda. Potrivit acestuia, s-a intervenit pentru curăţarea pilonilor care susţin întreg malul, atât din interior, cât şi din exterior, după care, pe fundul gropii, s-a amenajat un sistem de protecţie format din panouri, astfel încât presiunea exercitată de piatra care va umple craterul din şosea să apese pe aceste panouri şi nu să se creeze o breşă în fundul cavităţii, care poate duce din nou la surpare. „Pe partea exterioară a pilonilor de susţinere vom veni cu blocuri de piatră de 35 de centimetri, care vor fi zidite. Pe exterior vom posta profile metalice şi o tablă navalizată cu găuri, care să preia apa din sol. Pe interior se va folosi un material geotextil care va realiza drenarea şi va opri acest sol argilos şi prăfos, care se găseşte aici, să iasă din cavitate. Mâine (nr. - astăzi) vom acoperi groapa cu piatră, iar joi, dacă ne va permite timpul, vom turna şi covor asfaltic”, a explicat consilierul primarului. Remedierea problemei de pe strada Traian nu va redeschide şi traficul, pentru că întreaga zonă prezintă în continuare sensibilităţi. Totuşi, Primăria Constanţa vine cu o veste foarte bună. În zona unde s-a produs surparea se executa o investiţie privată, care a fost însă stopată din motive financiare. Primarul Radu Mazăre a purtat numeroase discuţii cu investitorii austrieci, discuţii care s-au finalizat cu promisiunea reînceperii lucrărilor în acest an. „Pentru a pune în siguranţă strada Traian, va fi nevoie ca dezvoltatorul zonei, cel care face aici complexul comercial, să finalizeze lucrările”, a spus Preda. Aşadar, chiar dacă este criză, la Constanţa lucrurile par să revină la normal. Reluarea investiţiei de pe strada Traian este de fapt soluţia cea mai bună pentru consolidarea malului. Şi poate că investiţia privată acolo ar fi fost finalizată dacă portocaliii aflaţi la guvernare nu îi goneau pe austrieci prin măsurile lor fiscale exagerate. În loc să ameninţe cu amenzi şi procese penale, pedeliştii ar fi făcut mult mai bine să susţină această investiţie, care, până la urmă, scuteşte primăria de a aloca bani pentru consolidarea falezei de pe strada Traian.



12