Strămutare respinsă în cazul dosarului „Lara Şaban“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Strămutare respinsă în cazul dosarului „Lara Şaban“

Eveniment 25 Iunie 2013 / 00:00 663 accesări

După ce au fost condamnaţi de magistraţii Tribunalului Constanţa la detenţie pe viaţă pentru omor deosebit de grav, Gilberto Şaban şi George Davidescu, principalii suspecţi în cazul uciderii Larei Şaban, au cerut strămutarea dosarului. La sfârşitul săptămânii trecute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea în care Şaban solicita ca dosarul să fie judecat la o altă instanţă din ţară. Pe 28 iunie, magistraţii instanţei supreme vor lua în discuţie şi cererea formulată de George Davidescu privind strămutarea procesului. Pe 4 iunie, la prima înfăţişare a apelului judecat la Curtea de Apel Constanţa, magistraţii au hotărât amânarea procesului până pe 26 septembrie pentru a se ştii exact până la această dată dacă procesul va continua la Constanţa sau nu. Atunci mama lui Gilberto Şaban a spus că doreşte să se facă dreptate şi să se găsească adevăraţii vinovaţi. „Vreau să aflu cine mi-a împuşcat fata. Nu băiatul meu a ucis-o, el este nevinovat şi am încredere că adevărul va ieşi la iveală până la urmă. Mă doare că nu se face dreptate”, a declarat Elvie Ghibăldan. Reamintim că Gilberto Şaban şi George Davidescu sunt acuzaţi că, în urmă cu un an, ar fi omorât-o pe Lara Şaban, într-un apartament din Constanţa, după care i-au aruncat cadavrul într-o lizieră dintre Ovidiu şi Lumina. După o lună de căutări, corpul neînsufleţit al tinerei a fost găsit împachetat în mai mulţi saci de plastic ascuns în tufişuri.



12