Stratagema de învăluire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Stratagema de învăluire

Eveniment 10 Iulie 2012 / 00:00 341 accesări

Cine mai are răbdare, în aceste zile politice nebune, să comenteze cu seriozitate catastrofa de la actuala sesiune a Bacalaureatului? Probabil că fostul ministru al Educaţiei ar fi fost dator să depisteze plagiate ale adversarilor lui Traian Băsescu!

Ieri, după întrunirea la vârf a PDL-ului, Vasile Blaga a anunţat că pleacă la Bruxelles pentru a discuta cu popularii europeni. Tot ieri, înainte de a face o vizită cel puţin suspectă la Curtea Constituţională, Traian Băsescu a primit un telefon de la Angela Merkel. A fost ca o „sarcină pe linie de partid”, deoarece atât cancelarul Germaniei, cât şi ultimul preşedinte ales al României fac parte din aceeaşi „familie politică” (ce mă amuză expresia asta!), adică Partidul Popular European. Din nefericire pentru şeful statului român, „îngrijorarea” doamnei Merkel, care l-a susţinut fără folos şi pe fostul preşedinte francez Sarkozy, dar a fost nevoită să se consoleze repede după înfrângerea lui electorală, nu valorează nici măcar cât un vot la referendumul de destituire de pe 29 iulie! Totuşi, este evident că PDL-ul încearcă o stratagemă de învăluire europeană, pentru a pune în dificultate USL-ul, chiar dacă premierul Ponta pleacă şi el, mi se pare chiar azi, la Bruxelles. Cornel Nistorescu a dezvăluit punctual felul în care agenţii PDL, sub acoperirea Institutului Cultural Român, fac lobby negativ în Europa. E păcat că, din acest război, iese şifonată rău imaginea externă a ţării noastre.

Dar, dacă a venit vorba de război şi de învăluire, îmi aduc aminte că, în clasele primare, un coleg a răspuns la tablă că Mihai Viteazu i-a învins pe turci la Călugăreni, pentru că „i-a luat pe la spate”... Să se repete istoria chiar în acest fel?



12