Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea IMM-urilor, în dezbatere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea IMM-urilor, în dezbatere

Economie 06 August 2010 / 00:00 426 accesări

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) a elaborat şi propune în dezbatere publică Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM, în perioada 2009-2013, proiect în valoare de 3,48 milioane lei, finanţat în proporţie de 85% din Fondul Social European. Acest proiect va fi lansat în dezbatere publică pe site-ul ministerului, până în luna octombrie. Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea IMM-urilor are ca obiectiv general îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a ministerului, prin structurile sale cu responsabilitate în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, de a dezvolta proiecte strategice pentru evoluţia sectorului IMM din România în direcţii prioritare pentru actualul stadiu de dezvoltare, prin realizarea Strategiei guvernamentale pentru sprijinirea IMM-urilor în perioada 2009-2013 şi a Planului de implementare a acesteia. „Principalele activităţi desfăşurate în cadrul proiectului sunt: analizarea de modele de bune practici din alte state membre ale Uniunii Europene (UE), elaborarea unui număr de şapte studii şi microstudii privind evaluarea modului de implementare a Strategiei de sprijinire a dezvoltării IMM în perioada 2004-2008, analizarea celor mai noi tendinţe în domeniul planificării strategice pentru sprijinirea IMM-urilor în UE, precum şi analizarea situaţiei actuală a IMM-urilor din România”, informează reprezentanţii MECMA. Totodată, proiectul are în vedere şi analizarea situaţiei actuale a sectorului cooperatist din România, analizarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare şi analizarea sistemului educaţiei antreprenoriale din România şi respectiv a activităţilor de inovare în IMM din România. Guvernul are, de asemenea, în vedere, îmbunătăţirea accesului IMM la finanţare, încurajarea spiritului inovator al IMM-urilor şi creşterea competitivităţii acestora, dezvoltarea sistemului educaţiei antreprenoriale, dar şi simplificarea şi îmbunătăţirea cadrului de reglementare în domeniul IMM şi al cooperaţiei. Proiectul este derulat de MECMA, prin Direcţia Generală IMM-uri, Cooperaţie şi Mediul de Afaceri, pe o perioadă de 18 luni (aprilie 2009 - octombrie 2010).



12