Strategia UE de ajutor pentru dezvoltare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Strategia UE de ajutor pentru dezvoltare

Externe 28 Februarie 2013 / 00:00 791 accesări

Executivul comunitar a prezentat, ieri, politica europeană de cooperare cu începere din 2015, o strategie bazată pe concluziile Conferinţei Naţiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă (Rio+20) şi al cărei principal obiectiv va fi combaterea sărăciei şi promovarea dezvoltării sustenabile. Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, şi cel pentru mediu, Janez Potocnik, vor prezenta un document care analizează progresele realizate pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, obiective privind combaterea şi reducerea foametei şi sărăciei, îmbunătăţirea educaţiei şi sănătăţii, pe care ţările ONU s-au angajat să le îndeplinească la orizontul anului 2015. Comunicarea, intitulată „O viaţă decentă pentru toţi în 2030”, va include şi acţiuni bazate pe rezultatele Conferinţei Rio+20, desfăşurată la Rio de Janeiro în iunie 2012, care a definit o serie de Obiective de Dezvoltare Sustenabilă referitoare la economia verde în contextul luptei împotriva sărăciei. Sunt vizate provocări globale precum sărăcia şi inegalitatea socială, schimbările climatice, lipsa resurselor şi degradarea mediului înconjurător.

Oficialii de la Bruxelles consideră că provocările privind eradicarea sărăciei şi asigurarea unei dezvoltări sustenabile sunt interconectate, fapt pentru care sprijină un nou cadru global de cooperare axat pe acestea. Propunerea Comisiei Europene va servi şi pentru pregătirea reuniunii din luna septembrie a ţărilor ONU în cadrul căreia se vor analiza progresele realizate pentru atingerea Obiectivelor Mileniului şi scenariul ulterior.



12