Judeţele de la frontiera de vest a ţării ar putea să-şi armonizeze strategiile de dezvoltare în domeniul sanitar cu autorităţile ungare, astfel încât cele două state să poată împărţi serviciile medicale, a declarat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, aflat într-o vizită la Arad. “De exemplu, dacă Aradul are o specializare foarte bună, nu e nevoie neapărat să mai existe şi una de cealaltă parte a graniţei, mai ales că vom fi şi stat Schengen. Şi invers este valabil. Şi în prezent foarte mulţi români pleacă în străinătate să acceseze servicii medicale”, a spus ministrul Sănătăţii. Demnitarul a afirmat că trebuie creată o strategie din care să reiasă care sunt domeniile în care judeţele de frontieră sunt deficitare şi care sunt domeniile în care serviciile sanitare pot fi mai bune decât cele de peste graniţă. Modernizarea spitalelor din judeţele transfrontaliere după un program armonizat poate fi în folosul pacienţilor din ambelor state, a mai subliniat Cseke.