Comisia de Turism intern a Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) s-a întâlnit, în weekend, cu reprezentanţii patronatelor hoteliere de pe litoral, pentru a stabili strategia de marketing şi promovare pentru sezonul 2011. Potrivit preşedintelui ANAT, Corina Martin, au fost dezbătute tendinţele constatate în sezonul actual, propunerile pentru ofertele speciale ale anului 2011 şi s-au discutat clauzele de bază care să fie incluse în contractele de colaborare între agenţii şi hotelieri, în vederea practicării unor servicii turistice corecte şi de calitate pe litoralul românesc. Martin a spus că o modificare majoră în strategia de marketing a programului „Vacanţă în ţara mea” o va constitui lansarea programului „Înscrieri Timpurii 2011” încă din toamna acestui an, pentru a oferi turiştilor români discounturi considerabile pentru rezervarea unor vacanţe pe litoral în 2011. „Una dintre cele mai importante decizii luate în şedinţă a fost înfiinţarea unui Fond de promovare comun, la Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării”, fond la care vor contribui hotelierii şi agenţiile de turism în vederea finanţării unei strategii de promovare a sezonului 2011. Promovarea este o condiţie esenţială a vânzării unei destinaţii turistice şi pentru mediatizarea largă a ofertelor speciale de genul „Înscrieri timpurii”, „Zile gratuite de vacanţă”, „Litoralul pentru toţi”, a spus Corina Martin.