Strada Vasile Lupu din Medgidia va intra, începând de astăzi, în reabilitare totală, prin refacerea carosabilului şi a trotuarelor. Lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu al Primăriei Medgidia privind reabilitarea tramei stradale din localitate, care demarează astăzi, odată cu refacerea străzii Vasile Lupu. Potrivit conducerii administraţiei locale din Medgidia, pe unele străzi va fi refăcut întreg covorul asfaltic, iar pe altele va fi turnat doar stratul de uzură, dar nu înainte ca reţelele de apă, termoficare şi canalizare să fie înlocuite. Proiectul, demarat în timpul vechii administraţii locale, a fost finanţat de Uniunea Europeană, cu fonduri nerambursabile, în valoare de 7 milioane de euro, pentru reabilitarea tramei stradale pe 31 de artere rutiere din oraş. Proiectul a fost depus încă din anul 2008 de Primăria Medgidia şi a trecut de toate etapele în vederea obţinerii finanţării. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), Axa Prioritară 2, reabilitarea infrastructurii de drumuri. “Proiectul de reabilitare a tramei stradale, prin POR, are o valoare de 7 milioane de euro plus TVA - 98% din fonduri sunt alocate de Uniunea Europeană, iar restul de 2% şi TVA-ul sunt suportate de bugetul local, cu menţiunea că TVA-ul se returnează către Consiliul Local”, a declarat primarul oraşului Medgidia, Marian Iordache. Medgidia este unul dintre puţinele oraşe din România care a obţinut fondurile necesare pentru un astfel de proiect, cele mai mari sume fiind atribuite prin Consiliile Judeţene sau direct, de către Ministerul de resort. În cadrul proiectului vor fi reabilitaţi 20,11 kilometri de străzi municipale. „Se reabilitează atât partea carosabilă, cât şi trotuarele. Practic, se fac trotuare noi, din dale prefabricate, iar pe străzi se va scoate covorul asfaltic, care este complet deteriorat, urmând să fie turnate două straturi de asfalt”, a afirmat primarul Medgidiei. La licitaţia publică pentru atribuirea lucrărilor au participat 15 firme din România, dar la deschiderea de oferte care a avut loc ieri, la sediul Primăriei Medgidia, s-au prezentat doar opt societăţi comerciale. „Executantul are la dispoziţie 32 de luni pentru finalizarea acestui proiect. Sunt necesare materiale, dale, asfalt, borduri, procurate chiar din Medgidia sau de la societăţi care au puncte de lucru în apropierea oraşului. Acest sistem este extrem de benefic, pentru că pune astfel în mişcare şi economia locală, oferind, totodată, şi locuri de muncă. Garanţia lucrării trebuie să fie de 5 ani, iar pentru unele străzi care nu fac parte din trama majoră, garanţia se extinde până la 10 ani”, a precizat Iordache. Potrivit edilului, prin realizarea acestui proiect vor fi rezolvate, cel puţin pe perioada derulării lui, şi problemele privind locurile de muncă. Atât executantul lucrărilor, cât şi celelalte firme implicate în realizarea proiectului vor folosi forţa de muncă locală.