Cercetătorii de la Universitatea Ruskin din Marea Britanie susțin că dovezi ale tulburărilor de stres post-traumatic pot fi găsite cu mult timp înainte decât se crezuse anterior, mergând până la anul 1300 înaintea erei noastre. Oamenii de știință au analizat texte din vechea Mesopotamie, actualul Irak. Relatările soldaților vizitați de ”fantomele cu care s-au confruntat în luptă” corespund diagnosticului modern de tulburare de stres post-traumatic (PTSD). Cercetătorii au ajuns la concluzia că este posibil ca această afecțiune să fie la fel de veche ca și civilizația umană. Profesorul Jamie Hacker Hughes, psiholog și fost consultant pentru Ministerul Apărării, a menționat că îndeobște se consideră că prima descriere a PTSD a fost făcută de istoricul grec Herodot. Referindu-se la războinicul Epizelus din timpul bătăliei de la Marathon din anul 490 înaintea erei noastre, Herodot a scris: ”Și-a pierdut brusc vederea la ambii ochi, deși nimic nu-l atinsese”.

            Raportul prof. Hughes, intitulat ”Nimic nou sub soare”, susține că există referințe cu privire la manifestarea PTSD din timpul dinastiei asiriene din Mesopotamia între 1300 - 609 înaintea erei noastre. În acea epocă, bărbații petreceau un an la construcția de drumuri, poduri și alte proiecte, înainte de a petrece un an la război, și abia apoi reveneau la familiile lor pentru un an, după care reluau acest ciclu. Prof. Hughes a declarat pentru site-ul BBC News că simptomele de după bătălie au fost foarte clar asemănătoare cu ceea ce numim acum PTSD.

            Diagnosticul și înțelegerea PTSD au apărut după războiul din Vietnam. Și în Primul Război Mondial s-a constatat că o mare parte dintre soldați intrau într-o stare depresivă numită shell shock, ca urmare a expunerii prelungite la tiruri cu obuze. Soldații afectați manifestau depresii nervoase, iritabilitate, migrene, spasme, frisoane, lipsă de concentrare și tendințe suicidare. Prof. Hughes consideră că, atât timp cât au existat civilizație și război, au existat și simptome post-traumatice, acestea nefiind specifice secolului XXI.