Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat, vineri, că moţiunea de cenzură privind rectificarea bugetară va fi semnată, pe lîngă parlamentarii PNL şi UDMR, de cei ai minorităţilor, dar şi de parlamentari ai PSD şi PD-L. Întrebat cine sînt aceşti parlamentari pe care a căror semnătură se poate baza PNL, Stroe a replicat că liberalii vor face publice numele lor “la momentul potrivit”. La rîndul său, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că “Varujan Vosganian va prezenta, în şedinţa de luni, un prim text al moţiunii de cenzură”, care urmează să fie “negociat şi cu UDMR”: “Sîntem practic în curs de depunere. Există aici o chestiune legată de o propunere o propunere a UDMR privind atacarea OUG de rectificare la Curtea Constituţională a României, transmiterea unei sesizări de noconstituţionalitate. Dar aceste două demersuri se pot desfăşura în paralel”. Orban a spus că “baza moţiunii de cenzură a PNL este modificarea politicii fiscale, prin introducerea impozitului forfetar care practic va distruge sute de mii de întreprinderi şi va lăsa fără locuri de muncă peste 500.000 de români”. Întrebat dacă e o moţiune la care participă şi UDMR sau o moţiune PNL-UDMR, Orban a spus că liberalii nu ţin neapărat la “paternitate”: “Orice semnatar al moţiunii de cenzură este co-participant la această moţiune de cenzură. Sîntem extrem de deschişi, UDMR are la nivelul Parlamentului şi nu numai specialişti extrem de buni. Noi sîntem deschişi la orice fel de propunere şi sugestie venite din partea colegilor noştri parlamentari din UDMR”. De altfel, preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, miercuri, că Uniunea nu refuză o moţiune de cenzură comună cu PNL, discuţiile cu liberalii fiind purtate, în special, de către grupul de la Camera Deputaţilor, condus de Marton Arpad. Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se adoptă prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.