Anul trecut, structura propusă pentru funcţionarea eficientă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a determinat mari nemulţumiri în rândul cadrelor medicale, cele mai multe fiind convinse că Ministerul Sănătăţii (MS) va respinge organigrama. N-a fost însă aşa. Şi experţii MS au ajuns la concluzia că propunerea a fost gândită în favoarea constănţenilor, potrivit documentului oficial. Menţionăm că reprezentanţii SCJU şi-au arătat disponibilitatea faţă de cadrele medicale, organizând întâlniri tocmai pentru a asculta şi alte propuneri. Managerul SCJU, dr. Dan Căpăţână, a luat în calcul unele variante, aşa că propunerea organigramei, înaintată MS, a suferit unele modificări, respectiv înfiinţarea a două clinici de Obstetrică Ginecologie şi alocarea a încă zece paturi la Clinica de Cardiologie. „Deocamdată, cele două Clinici de Obstetrică vor fi conduse de dr. Victorian Păştilă, urmând ca, în februarie, să organizăm concurs pentru şefii secţiilor. Nu avea rost să numim un şef de secţie pentru trei săptămâni”, a declarat dr. Căpăţână. El a precizat că restructurările ce au fost impuse au avut un singur scop, şi anume acela de creştere a calităţii actului medical şi de eficientizare a costurilor. (A.G.)
ŞEFI CE AR PUTEA FI ÎN EXAMEN. Clinica de Medicină Internă I - Doina Catrinoiu (supleant dr. Eugen Dumitru); Medicină Internă 2 - dr. Maria Şuţa (supleant dr. Alina Nicoară); Oncologie - dr. Dana Pleş (supleant dr. Cristian Davidescu), Cardiologie - dr. Elvira Craiu (supleant dr. Belgin Salim); Chirurgie Generală - dr. Cătălin Grasa (supleant dr. Iusuf Timurlenc), Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică - dr. Constantin Tica (supleant dr. Gabriela Dascăl); Clinica Obstetrică - Ginecologie - dr. Victorian Păştilă (supleant dr. Vlad Tica); Clinica de Ortopedie - dr. Vasile Lupescu; Clinica de Pediatrie - dr. Adriana Apostol (supleant dr. Cristina Mihai); Clinica de Urologie - dr. Felix Voinea (supleant dr. Ozman Sezghin); Clinica ORL - dr. Dănuţ Dincă (supleant dr. Gheorghe Comşa); Clinica de Psihiatrie - dr. Diana Cârjaliu (supleant dr. Angela Dănulescu); Clinica de Oftalmologie - dr. Sanda Juja; Clinica Dermato - Venerice - dr. Gheorghe Nicola (supleant dr. Emilia Gheorghe); Clinica de Nefrologie - dr. Liliana Tuţă (supleant dr. Bogdan Câmpineanu); Clinica de Neurologie - dr. Anca Hâncu (supleant dr. Ildiko Toldişan); Clinica de Chirurgie Cardiovasculară - dr. Marta Budu; Clinica de Chirurgie Plastică - dr. Cornelia Panchici (supleant dr. Ion Bordeianu); Clinica de Neonatologie - dr. Mirela Urucu (supleant dr. Livica Frăţilă); Clinica de Neurochirurgie - dr. Bogdan Davidescu (supleant dr. Mihai Şchiopu); Clinica de Anestezie Terapie Intensivă - dr. Victoria Bădărău (supleant dr. Victoria Balcan).