Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a fost întrebat, ieri, dacă în ancheta privind accidentul aviatic din Apuseni este vizat şi şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS). Reţinut, Niţu a spus că procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îşi fac planul de anchetă şi că nu este nimeni vizat în mod personal. Până acum, au fost audiate persoanele vătămate în accident, persoanele care au participat, în diferite calităţi, la operaţiunile de salvare, dar şi medici de urgenţă. Şeful STS - pauză. Între timp, accidentul a avut repercusiuni. Secretarul de Stat din Ministerul de Interne, Constantin Chiper, a fost demis, directorii ROMATSA au demisionat, Ion Burlui a părăsit conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar fostul ministru liberal de Interne Radu Stroe şi-a dat demisia.
SOLICITAREA DEMITERII - CORECTĂ Deşi toată lumea aştepta ca şeful STS, Marcel Opriş, să fie demis sau să-şi înainteze demisia, acest lucru nu s-a întâmplat. Ba mai mult, în apărarea sa a sărit Traian Băsescu, care a susţinut că Opriş e un fel de Albă ca Zăpada. Nu a convins pe nimeni. Cel puţin susţine sondajul realizat de CSCI, care arată că majoritatea românilor (55%) consideră STS drept cea mai vinovată instituţie în cazul accidentului aviatic şi socotesc drept justă solicitarea ca şeful STS să fie demis. În cazul ROMATSA, agenţia abilitată cu supravegherea spaţiului aerian, opţiunile românilor au fost: 42% - “foarte vinovat”, 33% - “destul de vinovat”, 4% - “destul de nevinovat”, 6% - “deloc vinovat”, 15% - “nu ştiu / nu răspund”. Cei chestionaţi nu i-au găsit vinovaţi pe cei din Guvern, de la Ministerul de Interne sau de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Deşi unii au încercat să-i găseacă vină pilotului Adrian Iovan, sondajul a relevat faptul că românii nu cred în această teorie, în schimb au o părere foarte bună despre cei care şi-au dat demisiile.