Studenți de la ”Ovidius”, premiați de Oracle

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenți de la ”Ovidius”, premiați de Oracle

Social 18 Iunie 2014 / 00:00 799 accesări

Echipa formată din doi studenți ai Universității ”Ovidius” Constanța (UOC) și un student de la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a câștigat locul I la concursul ”Soluții Java inteligente pentru comunitatea noastră”, organizat de Oracle Academy și Junior Achievement România. Concursul lansat în ianuarie a premiat, în această săptămână, cele mai strălucite idei și cele mai bune soluții de programare Java care ajută la rezolvarea problemelor comunităților școlare, de afaceri și urbane. Studenții Sergiu Pavel Mogan, masterand la Medii Virtuale și Multi-Modale Distribuite, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a UOC, Mădălina Oana Bisoc, de la Facultatea de Construcții - UOC, și Sebastian Andrei Mogan, de la Facultatea de Tehnologia Construcției de Mașini de la Universitatea ”Lucian Blaga” Sibiu, au câștigat premiul I la categoria Smart Business cu soluția pentru gestionarea computerizată a accesului personalului în clădiri pe care au dezvoltat-o. Premierea a avut loc în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din România, unde președintele Oracle, Safra Catz, le-a oferit celor opt premianți certificate de recunoaștere, ei urmând să primească premii constând în laptopuri de înaltă performanță, posibilitatea de a participa la „Oracle Romania Summer School” și vouchere pentru certificate Oracle. Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul UOC a fost partener în Concursul Național de programare Java „Soluții Java inteligente pentru comunitatea noastră”, la invitația Oracle România.

Taguri articol


12