Studenții jurnaliști de la ”Ovidius” au adus bucurie copiilor bolnavi de cancer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenții jurnaliști de la ”Ovidius” au adus bucurie copiilor bolnavi de cancer

Cultură 10 Aprilie 2015 / 00:00 407 accesări

Studenții jurnaliști de la Facultatea de Litere a Universității ”Ovidius” din Constanța au făcut un obicei ca în preajma marilor Sărbători să facă o bucurie celor aflați în neputință sau suferință. Anul acesta, acţiunea iniţiată de studenta anului al III-lea Mihaela Ungureanu s-a desfăşurat într-un spaţiu unde viaţa este preţuită altfel: o continuă bătălie cu boala, cu destinul, cu speranţele. Tinerii au dorit să aducă o bucurie copiilor care se luptă cu cancerul în Centrul Medical ”Focus”, din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța. În prezent, peste 300 de copii bolnavi se află în evidența Centrului, iar 15 copii sunt consultați, tratați sau monitorizați, în medie, zilnic. Studenţii au dăruit micuţilor pacienţi un videoproiector, casete cu poveşti, termometre şi alte obiecte necesare Centrului. De darul studenţilor s-a bucurat şi Marian, un copil cu ochi cuprinzători și prietenoși, care la 11 ani zâmbește călduros în ciuda afecțiunii de care suferă. ”Îmi place la Centru, pot să mă joc în timp ce aștept rezultatele investigaţiilor medicale. Când voi fi mare, vreau să fiu preot, să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat să trec prin toate greutățile de până acum”, a povestit Marian.

Taguri articol


12