Un student al Facultăţii de Teologie s-a urcat marţi dimineaţă băut la volan şi a provocat un accident rutier în municipiul Constanţa. Poliţiştii spun că Georgian G., de 21 de ani, a condus un autoturism marca Fiat pe bulevardul Mamaia, dinspre zona Delfinariu către Pescărie. La un moment dat, ajuns în zona hotelului „Turist”, din cauza neatenţiei, şoferul a pierdut controlul direcţiei, a părăsit carosabilul şi a izbit un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, un tânăr de 21 de ani, aflat pe scaunul din dreapta faţă al Fiat-ului, a fost rănit. O ambulanţă a transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră l-au testat pe şofer cu aparatul Drager şi au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul le-a spus oamenilor legii că se întorcea de la o petrecere în momentul în care s-a produs accidentul. El este cercetat acum în stare de libertate, pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autovehicul, pe drumurile publice, sub influenţa băuturilor alcoolice.