Procurorii criminalişti au deschis o anchetă în cazul unei studente a Universităţii “Ovidius”, asupra căreia planează suspiciunea că şi-ar fi omorît pruncul abia născut. Angelica Ciornei, de 21 de ani, este din comuna tulceană Măcin şi studiază, de doi ani, la Facultatea de Biologie. Tînăra a închiriat o cameră într-o locuinţă situată pe str. Petru Vulcan, nr. 37. Ieri dimineaţă, după ce a plecat de acasă, Raina Ştefan, în vîrstă de 70 de ani, proprietara imobilului, a intrat în camera studentei pentru a lua o pernă din lada patului. Cînd a ridicat capacul, bătrîna a dat peste o pungă, în care se afla ceva ce emana un miros înţepător. Cînd a desfăcut punga, femeia a încremenit cînd a văzut că în ea se afla cadavrul în putrefacţie al unui nou-născut. Disperată, bătrîna a sunat la Poliţie. Oamenii legii au reuşit să o găsească pe Angelica, la sediul universităţii, unde susţinea un examen. Luată la întrebări, fata a mărturisit că, marţi după amiază, cînd au apucat-o durerile naşterii, s-a încuiat în toaleta casei, spunîndu-le gazdelor că nu se simte prea bine. Acolo, fata a dat naştere unui băieţel şI, potrivit declaraţiei acesteia, bebeluşul nu ar fi respirat, motiv pentru care l-a pus într-o pungă, pe care a ascuns-o în cameră şi pe care avea de gînd să o îngroape. După ce a născut, pentru că nu i se oprea hemoragia, studenta a mers la farmacie pentru a-şi cumpăra medicamente. Nici gazdele şi nici prietena fetei, colegă cu ea la aceeaşi facultate, nu şi-au dat seama că ea este însărcinată. Angelica Ciornei spune că şi-a ascuns sarcina de frica părinţilor, mai ales că nu a reuşit să-l mai contacteze pe tatăl copilului. Angelica a fost internată, ieri, în Clinica de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean Constanţa. Potrivit cadrelor medicale care au examinat-o, tînăra a născut la termen. Corpul neînsufleţit al bebeluşului a fost transportat la Morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei, urmînd ca, în funcţie de rezultat, procurorii să stabilească dacă a fost vorba de pruncucidere sau omor. În acelaşi timp, tînăra va fi supusă unei expertize psihiatrice.