Porțile Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa s-au deschis pentru doi studenţi aflaţi în anul I şi anul II de studiu la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, care efectuează în perioada 13 februarie - 10 martie 2017 stagiul de practică prevăzut în programa de învățământ. Tinerii studenţi au fost întâmpinaţi de echipa managerială alături de cadre din diferite compartimente şi li s-au prezentat aspecte legate de specificul unității, programul orar și misiunile executate de Jandarmeria Constanţa. „În acest stagiu de practică, camarazii noştri vor desfășura activități în cadrul structurilor operative de pază și protecție instituțională, pentru a-şi forma deprinderile necesare în cariera militară. Viitorii jandarmi vor fi sprijiniţi în această perioadă de cadre militare cu experiență, iar la final vor primi calificative din partea tutorilor jandarmi, care vor trimite către instituţia de învăţământ, la finalul stagiului de practică, o evaluare asupra activității desfășurate la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanţa”, se arată într-un comunicat de presă al Compartimentului de Informare şi Relaţii Publice al IJJ Constanţa.