Studenți în internship la Petromidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenți în internship la Petromidia

Educație 02 August 2016 / 16:54 930 accesări

Zeci de elevi și studenți de la universităţile și liceele din Constanța și Ploiești participă în această vară la un program de internship derulat de KMG International, prin intermediul companiilor membre ale grupului. Programul de internship 2015 este adresat celor 93 de elevi și studenți de la Liceul ”Lazăr Edeleanu” din Năvodari, Universitatea ”Ovidius” din Constanţa și de la Facultatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti care au fost selectaţi să îşi dezvolte aptitudinile profesionale şi competenţele tehnice pentru o carieră de succes în industria petrolieră. El se derulează între 1 august și 30 septembrie, în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, deţinute de KMG International. “Din 2002 până în prezent, peste 600 de absolvenţi de studii superioare şi studii medii au urmat programul de internship, iar cei mai buni dintre aceștia și-au început cariera în cadrul KMG International”, a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, companie ce operează rafinăriile Petromidia şi Vega, Yedil Utekov. Pe parcursul programului, cei 71 de tineri cu studii universitare şi 22 cu studii liceale vor fi instruiţi de profesionişti din cadrul Grupului în segmente de business precum prelucrarea petrolului și petrochimie, laborator, mentenanţă, planificare, managementul riscului, siguranţa în muncă, protecția mediului.

Cei care participă la programul de internship 2016 (73 pe platforma Petromidia şi 20 în cadrul rafinăriei Vega) au fost selectaţi în urma unei campanii de recrutare, în timpul căreia au fost evaluate competenţele tehnice şi cele comportamentale - capacitatea de a lucra în echipă, inițiativă şi proactivitate, orientare către rezultate. La finalul programului, liceenii și studenții pot rămâne în companie în calitate de angajați, în funcție de locurile vacante disponibile. Anual, în urma programelor derulate, mai mult de 50% din interni au fost angajaţi în cadrul companiilor membre ale KMG International, pe diverse zone de activitate.

Taguri articol


12