Peste 170 de studenţi nigerieni ai Universităţii Maritime Constanţa (UMC) au participat, ieri, la o acţiune care s-a desfăşurat la hotelul „Flora”, din staţiunea Mamaia. Evenimentul a vizat prevenirea consumului de droguri, dar şi cunoaşterea legislaţiei din ţara noastră. „Studenţii nigerieni se află în prima săptămână de vacanţă şi ne-am gândit să facem o activitate prin care să le explicăm câteva aspecte legate de legislaţia din România. De asemenea, am dorit să le atragem atenţia asupra riscurilor asociate consumului de droguri”, a declarat rectorul UMC, conf univ. Violeta Ciucur. Invitaţi de onoare au fost specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanţa, care le-au vorbit studenţilor nigerieni despre consumul de droguri, dar şi reprezentanţii Poliţiei Universitare din Cămine. „Am desfăşurat o activitate de prevenire a consumului de droguri în rândul studenţilor. Le-am prezentat o serie de filme antidrog, principalele efecte ale drogurilor, dar şi câteva mărturii ale unor consumatori de droguri”, a declarat Cosmin Ioan Guriţă, din cadrul CPECA Constanţa. Nigerienii au fost atenţi şi interesaţi de sfaturile specialiştilor CPECA. „Este un lucru foarte bun, deoarece trebuie să cunoaştem legislaţia, mai ales că eu am de gând să îmi petrec mai mult timp în România. Ne-au explicat că drogurile nu sunt bune şi că ne pot face mult rău şi să le evităm”, a declarat una dintre studentele nigeriene.