Guvernul a avizat favorabil o notă prin care Ministerul Educaţiei a propus suspendarea cursurilor universitare în data de 10 decembrie 2012, urmând ca centrele de învăţământ să stabilească procedura de recuperare a cursurilor, în baza autonomiei universitare. Nota a fost avizată în şedinţa de ieri a Guvernului. Reamintim că premierul Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că Guvernul vrea să declare ziua de luni, 10 decembrie 2012, drept zi liberă în universităţi, astfel încât studenţii care învaţă în alte zone decât cele de domiciliu să aibă posibilitatea să voteze la alegerile parlamentare în localităţile lor şi să poată reveni în timp util, marţi, la cursuri. Solicitarea pentru acordarea unei zile libere i-a fost adresată premierului Victor Ponta, sâmbătă dimineaţa, de către unul dintre tinerii care vizitau sediul Guvernului cu ocazia \"Zilei Porţilor Deschise\". Şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a transmis, miercuri, un comunicat în care arată că studenţii cer gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a se putea duce să voteze în localităţile de domiciliu şi vor să aibă zi liberă în prima zi după alegeri. Astfel, ANOSR cere Guvernului, Ministerului Educaţiei şi Ministerului Transporturilor să le acorde studenţilor gratuitate pe mijloacele de transport în comun în perioada 7-10 decembrie, pentru a putea merge să voteze în localităţile în care au domiciliile. De asemenea, studenţii vor să aibă zi liberă în 10 decembrie, când se vor întoarce din localităţile de domiciliu. Întrebat de jurnalişti dacă studenţii vor beneficia în acea zi şi de gratuitate pe mijloacele de transport, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a răspuns negativ. \"Nu s-a pus în discuţie gratuitatea pe mijloacele de transport\", a spus Zaharescu.