Studenţii care regretă comunismul sînt ignoranţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenţii care regretă comunismul sînt ignoranţi!

Justiție 13 August 2008 / 00:00 561 accesări

Deşi pare aproape imposibil, există şi studenţi care cred că „înainte (de ’89) era mai bine”. Potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, criteriile pe baza cărora studenţii şi-au exprimat simpatia pentru România comunistă sînt performanţa sistemului educaţional şi nivelul de trai. În urma studiului realizat în iulie 2008, pe un eşantion de 2.403 studenţi din toată ţara, a reieşit că o treime dintre studenţi sînt pro perioada de dinainte de ’89. Sociologii îi cotează ca fiind ignoranţi, în imposibilitatea de a deosebi regimul autoritar de cel democratic şi nemulţumiţi de societatea actuală. Acelaşi studiu arată, în plus, că o treime dintre studenţi ar prefera instaurarea unui regim autoritar dacă acesta ar asigura creşterea nivelului de trai al populaţiei şi doar 24% dintre studenţi nu ar aproba, sub nicio formă, o dictatură. Sociologul Mihaela Miroiu consideră că ignoranţa este motivul principal pentru care un procent atît de mare dintre studenţi consideră că era mai bine înainte de 1989. „Să crezi că era mai bine înainte de Revoluţie şi să preferi instaurarea unui regim totalitar este o prostie. Aceşti tineri şi părinţii lor nu au trăit traumele din anii ’50 despre care s-a vorbit la televizor şi nu cunosc situaţia studenţilor din ultimile două decenii comuniste, în care numai 8% din populaţia activă făcea facultatea şi avea obligaţii pe care tinerii din ziua de azi nici nu şi le imaginează. Ei habar nu au că aşa-zisul loc de muncă asigurat de stat era, de fapt, domiciliu forţat la ţară şi că sistemul nu încuraja decît lipsa de competitivitate. Probabil şi părinţii acestor tineri nu erau deranjaţi de faptul că şi leneşul şi harnicul primeau acelaşi salariu”, a declarat prof. dr. univ. Miroiu. Ea consideră că procentul celor care se declară simpatizanţi ai comunismului ar putea scădea prin prezentarea în presă şi în şcoli a unei imagini mai ample a acestei perioade din istoria României. Amintim că, din toamnă, elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor putea studia Istoria comunismului, în cadrul unui curs opţional propus, de curînd, de Ministerul Educaţiei. Alţi sociologi sînt de părere că imaginea distorsionată a comunismului, pe care o au tinerii, vine de la familie şi este puţin probabil ca ea să fie corectată în şcoală. „Este de înţeles acest procent de tineri care cred că era mai bine înainte de ţinînd cont că pe alte categorii de vîrstă, numărul nostalgicilor comunismului este mult mai mare. Familiile acestor tineri le transmit informaţii greşite. Este un proces psihologic prin care comunismul devine o perioadă idilică şi toate aspectele negative sînt uitate, aceste familii nu sînt beneficiarele tranziţiei şi acum refuză capitalismul. Şi este foarte dificil să li se explice tinerilor nostalgici cum a fost comunismul de fapt, pentru că ar fi o activitate formală, care nu poate face faţă unui proces emoţional, aşa cum este cel prin care imaginea perioadei antedecembriste este prezentată în familie”, explică politologul Cristian Pârvulescu, adăugînd că dacă aceşti tineri chiar cred în valorile comuniste şi nu sînt doar nostalgici, ei se vor integra foarte greu în societatea capitalistă. Sociologul Lazăr Vlăsceanu spune că o altă explicaţie a rezultatelor studiului este percepţia că, în comunism, populaţia beneficia de gratuităţi. “Studenţii care cred că era mai bine înainte de ’89 nu sînt nostalgici ai comunismului, ci pur şi simplu nu ştiu despre ce este vorba şi ar aprecia un stat generos, care să le dea casă şi serviciu”, consideră prof. univ. dr. Vlăsceanu. Un posibil portret-robot al studentului cu simpatii pentru perioada comunistă, sociologii sunt de părere că acesta provine din familii care regretă vechiul sistem şi spune că ar prefera un regim autoritar numai ca reacţie critică la adresa societăţii actuale, unde resimte lipsa unor valori şi norme clare. “Societatea actuală este dezorganizată, iar tinerii resimt cel mai puternic lipsa de norme şi valori. Atunci cînd societatea românească se va aşeza, va dispărea şi această aşa-zisă nostalgie a tinerilor”, consideră sociologul Marius Pieleanu.

Taguri articol


12