Aproximativ o mie de absolvenţi constănţeni au participat, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi. Manifestarea, organizată de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, a avut loc în campusul Universităţii „Ovidius” Constanţa şi s-a adresat absolvenţilor din promoţia 2010 ai instituţiilor de învăţământ mediu şi superior. „În acest an, am reuşit să aducem 42 de agenţi economici, care s-au prezentat cu 624 de locuri de muncă. Dintre acestea, 85 sunt pentru absolvenţii de studii superioare”, a declarat directorul AJOFM, Romulus Mincă. Burse similare au fost organizate simultan şi în celelalte judeţe ale ţării. La nivel naţional, au fost oferite peste 14.000 de locuri de muncă, dintre care doar 1.824 pentru absolvenţii cu studii superioare. Potrivit datelor AJOFM, la bursa constănţeană au participat 900 de persoane, dintre care 800 de absolvenţi de studii medii. „Acest tip de evenimente este binevenit. Din păcate, cei mai mulţi studenţi urmează cursurile unei facultăţi doar pentru a avea o diplomă, fără să se intereseze de ce anume se caută pe piaţa muncii. Aşa se face că, din şase candidaţi prezenţi, doar doi aveau studii de specialitate, restul fiind necalificaţi”, a declarat reprezentantul 2X1 Holding Cape Midia Shipping, Evelina Burac, unul dintre angajatorii prezenţi la eveniment.
80 DE ANGAJĂRI PE LOC. Necunoaşterea cerinţelor pieţii muncii şi alegerea unei specializări greşite face ca tot mai mulţi absolvenţi de studii superioare să se trezească şomeri după terminarea cursurilor. „Sunt mulţi care aleg să se specializeze în managementul afacerilor, fără să ştie exact ce presupune acest lucru sau dacă se cere această specializare de către angajatori. Fiind un oraş cu activitate navală, ar fi trebuit să avem mai mulţi ingineri navali şi muncitori specializaţi în acest domeniu, ceea ce nu se întâmplă”, a adăugat Evelina Burac. Nici pentru reprezentanţii Farul Constanţa, care au oferit mai multe posturi de antrenor fotbal, îngrijitor teren şi instructor fotbal, bursa nu a avut succesul scontat. „Până în prezent nu s-a depus niciun CV pentru posturile oferite”, a precizat reprezentantul angajatorului. De cealaltă parte, ofertele de lucru prezentate i-au dezamăgit şi pe candidaţi, mulţi dintre ei nereuşind să găsească un loc de muncă potrivit cu specializarea avută. „Condiţiile oferite de angajatori sunt mult sub aşteptări, Prin condiţii, înţeleg salariu, program de muncă, dar şi modul în care poţi promova în cadrul societăţii. Practic, majoritatea slujbelor oferite nu sunt de viitor. Singurele excepţii sunt cele din domeniul ingineriei navale, pentru care nu sunt specializat”, a declarat Cristian Ionuţ Pârju. Potrivit datelor AJOFM, din cei 900 de participanţi, au fost selectaţi în vederea angajării 727 de absolvenţi, 80 dintre aceştia (71 de absolvenţi de studii medii şi nouă absolvenţi de studii superioare) fiind angajaţi pe loc.