Comisia de la Ministerul Educaţiei care a efectuat controlul la Universitatea „Spiru Haret” a constatat ca studenţii nu primesc note la licenţă de la un profesor, ci de la un calculator. Astfel se explică de ce zeci de mii de studenţi erau înscrişi în acelaşi catalog şi îşi puteau da examenul de licenţă în aceeaşi zi. În replică, reprezentanţii Universităţii spun că examenele erau corecte, pentru că profesorii semnau pe notele date de computer. Universitatea a precizat că nu va desfiinţa centrele de învăţămînt la distanţă, cum cere Ministerul Educaţiei, afirmînd că a investit 30 demilioane de euro în reţeaua de calculatoare. Ignorînd decizia Ministerului Educaţiei de a stopa înscrierile, conducerea universităţii acceptă în continuare dosare de la candidaţi, inclusiv pentru forma de învăţămînt la distanţă. Cu toate acestea, se pare că neregulile descoperite de comisia de control au înfrînt avîntul multor candidaţi, reprezentanţii „Spiru Haret” anunţînd că anul acesta s-au înscris cu 90% mai puţini studenţi decît anul trecut.