Studenţii îl critică dur pe Popa! Locurile la universităţi, cu dedicaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenţii îl critică dur pe Popa! Locurile la universităţi, cu dedicaţie

Educație 13 Aprilie 2018 / 17:56 914 accesări
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, este acuzat de Liga Studenţilor că a „penalizat” singurele universități care apar în clasamente internaționale: Universitatea din București, „Babeș‑Bolyai” din Cluj-Napoca, „Al.I. Cuza” din Iași și Universitatea de Vest

Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, este acuzat de Liga Studenţilor că a „penalizat” singurele universități care apar în clasamente internaționale: Universitatea din București, „Babeș‑Bolyai” din Cluj-Napoca, „Al.I. Cuza” din Iași și Universitatea de Vest

„Liga Studenților critică politizarea profundă a învățământului superior de stat prin tăierea de către Guvern a peste 900 de locuri pentru masterat și doctorat de la universitățile de prestigiu din România, ai căror reprezentanți au avut poziții critice și incomode la adresa guvernării, și redistribuirea acestora către universitățile ai căror rectori l-au susținut pe actualul Ministru al Educației, Valentin Popa”, se arată într-un comunicat al Ligii Studenţilor. De asemenea, organizația va susține, în limita posibilităților legale, demersurile universităților din Consorțiul „Universitaria” de a acționa în instanță Guvernul în vederea suspendării și anulării actelor normative prin care s-a făcut repartizarea locurilor bugetate pentru învățământul superior, solicitând totodată Ministerului să publice toate documentele care au stat la baza împărțirii locurilor bugetate.

„Guvernul României a adoptat, la propunerea Ministerului Educației Naționale (MEN), prin Hotărâre de Guvern, cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat pentru anul academic 2018-2019. Universitatea din București, Universitatea „Babeș‑Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara, membre ale Consorțiului „Universitaria”, singurele universități care apar în clasamente internaționale, au pierdut peste 1.000 de locuri la toate ciclurile de studii. Acestea au fost redistribuite către universitățile din Consorțiul Academica Plus, al cărui președinte a fost Valentin Popa, actualul Ministru al Educației. De departe, cele patru universități au fost „penalizate” pentru criticile constante aduse coaliției de guvernare și pentru lipsa de susținere față de ministrul Popa”, potrivit sursei citate.

„Amintim faptul că rectorii universităților care sunt membre în Consorțiul Academica Plus s-au opus, în general, introducerii finanțării diferențiate pe criterii de calitate și performanță academică, pentru a nu pierde locuri bugetate. Aceștia l-au susținut pe actualul ministru printr-o scrisoare publică, eveniment premieră în învățământul românesc, majoritatea susținând deschis actuala coaliție de guvernare, fiind membri sau simpatizanți ai PSD sau ALDE.

Deși Valentin Popa promisese că va urmări ca prioritate evaluarea școlilor doctorale, prin repartizarea locurilor bugetate pentru doctorat, au fost lovite grav școlile doctorale ale universităților de cercetare avansată și educație, care produc rezultate concrete în cercetare, apreciate la nivel internațional. În schimb, au primit locuri universități implicate în scandaluri legate de plagiate, considerate „fabrici de diplome”. Universitatea din București pierde 16,6% din locuri, Universitatea Babeș-Bolyai 12,5%, iar Universitatea „Cuza” aproape 10% din locurile la doctorat, decizia având un grav impact financiar asupra celor mai vechi universități din țară”, se arată în comunicat.

„Considerăm că domnul Valentin Popa a depășit orice limită, întreg procesul de repartizare a cifrelor de școlarizare transformându-se într-un fel de vendeta personală, cu asentimentul colegilor de partid, care nu face decât să confirme, tragic, întregul fiasco din sistemul de învățământ românesc. Având în vedere că, în general, prin reprezentanții lor, universitățile au devenit focare de corupție intelectuală, morală și ideologică, îndemnăm cu tărie studenții, și cadrele didactice deopotrivă, din toate instituțiile de învățământ superior din țară, să ia atitudine publică și practică, cu demnitate, față de abaterile constante de la bunul simț și etica academică, care au adus sistemul de învățământ românesc în prag de colaps.

Liga Studenților va sprijini orice inițiativă liberă, curată, îndreptată spre reorientarea universității românești pe calea statornicită la întemeierea învățământului superior în țara noastră, aceea de a forma o elită intelectuală națională românească.

Organizația noastră va sprijini, inclusiv pe cale judiciară, instituțiile din Consorțiul „Universitaria” care au anunțat că vor acționa în instanță Guvernul și Ministerul pentru împărțirea arbitrară a cifrelor de școlarizare, dar totodată atrage atenția asupra faptului că, la momentul în care reprezentanții universităților „mari” ocupau funcții executive în consiile care funcționează pe lângă Ministerul Educației Naționale sau chiar în Guvern, aceștia fie nu s-au ocupat de problema clasificării universităților, fie unii s-au ocupat superficial sau total insuficient.

De asemenea, reprezentanții universităților din România au acceptat tacit, în general, modificările aduse Legii Educației Naționale, mulțumindu-se cu simple interpelări, personale sau în public, la evenimente unde erau reprezentanți ai Ministerului, cu intervenții trecătoare pe rețele de socializare, în loc să aibă poziții energice împotriva acestor modificări care au schilodit întregul mecanism instituțional și legal instituit prin Legea 1/2011.

Președintele consiliului care recomandă modul de împărțire a cifrelor de școlarizare, demis pentru „lipsă de comunicare”

Pe 14 martie a.c., Valentin Popa a demis prin ordin de ministru componența întregului Consiliu Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), organismul care formulează recomandările în ceea ce privește alocarea cifrelor de școlarizare, numind o nouă conducere și o nouă componență. Decizia de demitere a fost una pur politică, Bogdan Murgescu, fostul președinte al CNSPIS, fiind unul dintre criticii politicilor duse de actuala coaliție de guvernare în învățământul superior, rectorii universităților din Consorțiul Academia Plus făcând presiuni pentru demiterea lui. Ministerul Educației a oferit câteva argumente lapidare, de strictă oportunitate pentru demiterea acestuia, dar niciunul de natură juridică.

Cine strică „karma” cifrelor de școlarizare din învățământul superior?

Noul președinte al CNSPIS este Nicolae Postăvaru, un apropiat al rectorilor membri în PSD și profesor de marketing în construcții la Universitatea Tehnică de Construcții din București. A fost responsabil în perioada 1997-2005 din partea Ministerului Educației de reabilitarea școlilor din România printr-un program european, fiind acuzat la momentul respectiv de fraudă și spălare de bani, însă, din motive nejustificate, organele abilitate au renunțat la anchetă, deși achiziționase câteva imobile într-o perioadă foarte scurtă. Se consideră specialist parapsihologie, „chakra”, „energie și karma”. Numirea acestuia a permis de fapt împărțirea arbitrară, pe criterii politice, a locurilor de admitere disponibile pentru anul universitar 2018-2019.

Ce spune Ministerul în apărarea sa?

Valentin Popa, Ministrul Educației, invocă drept temei pentru controversata împărțire a locurilor bugetate Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020, document adoptat prin Hotărârea de Guvern nr. 929/2014, care prevede susținerea a cinci domenii prioritare pentru dezvoltarea României: bioeconomia; „tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate” (sic!); energie, mediu și schimbări climatice; eco-nano tehnologii și materiale avansate; sănătate.

Raportat la efectele juridice pe care le poate avea Strategia, de act având mai mult caracter politic decât normativ, aceasta nu poate fi invocată ca temei de drept pentru reducerea numărului de locuri de la câteva universități în vederea redistribuirii lor ulterioare. Totodată, semnalăm lipsa de dezbatere în adoptarea unor astfel de stategii, precum și unele prevederi cu caracter fantezist precum „dezvoltarea de aplicații pentru misiuni spațiale proprii”.

Sănătatea - domeniu prioritar pentru dezvoltarea României, doar pe hârtie

Liga Studenților a atras atenția în trecut asupra problemelor grave care afectează Universitățile de Medicină și Farmacie, precum și facultățile de profil ale universităților locale sau particulare, care sunt profund vulnerabilizate de fenomenul corupției, acesta favorizând pe de o parte accederea la catedră la unor profesori insuficient pregătiți, iar pe de cealaltă obținerea diplomei de medic de către studenți care au fraudat în mod constant examenele și care, odată intrați în sistemul medical, pot periclita în mod grav viața și integritatea pacienților. De asemenea, oferirea de locuri bugetate în plus pentru științele medicale este o măsură insuficientă, ba chiar distructivă, dacă nu este corelată cu reformarea cadrului de desfășurare a examenului de rezidențiat și cu susținerea tinerilor medici în debutul activității lor.

De ce nu spun nimic organizațiile studențești?

Federațiile studențești din România, în general, nu sunt afectate de decizia Ministrului, acestea fiind în fapt interesate mai mult de asigurarea sau creșterea reprezentativității lor în cât mai multe centre universitare, ceea ce presupune inclusiv o bază mai mare de recrutare din rândul studenților pentru organizațiile membre. Amintim faptul că nicio federație națională studențească nu a criticat derapajele grave ale miniștrilor Liviu Marian Pop și Valentin Popa, acestea susținând mai degrabă tacit sau expres programul de guvernare în domeniul educației, în ciuda criticilor constante prezente în spațiul public, Liga Studenților fiind singura organizație studențească care a criticat constant politicile educaționale ale coaliției de guvernare.

„Actuala alocare a cifrelor de școlarizare este o ingerință nepermisă a executivului în învățământul superior, acesta depășindu-și atribuțiile legale cu scop punitiv, împotriva universităților libere, care nu s-au supus unor ingerințe politice, care are ca unic scop descurajarea profesorilor vocali, care se exprimă critic la adresa puterii. Asistăm practic la o revenire a politicilor educaționale comuniste, care urmăreau, printre altele, redistribuirea studenților de la universitățile istorice la universități nou-create, cu scopul de a legitima elitele locale ale partidului și de a asigura educarea ideologică uniformă a tuturor studenților, delegitimând universitățile vechi care erau focare de anticomunism. Universitățile din Iași și București sunt totodată cele care au pregătit elita care a desăvârșit Marea Unire de la 1918, iar cea din Cluj a fost înființată în 1919 drept «Universitatea românească», în vederea consolidării pe plan academic a Unirii. Gestul politic al ministrului Valentin Popa este o batjocură gravă adusă acestor universități în Anul Centenar. Astăzi, membrii corpului academic al universităților istorice care s-au constituit în opozanți ai practicilor neo-comuniste, studenți și profesori deopotrivă, au obligația morală de a sancționa orice abatere a factorului politic și de a căuta constant să restaureze sistemul de învățământ românesc în vechiul și nobilul său rost, de a da ora exactă națiunii române!a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte al Ligii Studenților”, potrivit comunicatului.



12