Studenții la agricultură ar putea primi burse speciale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenții la agricultură ar putea primi burse speciale

Educație 12 Februarie 2016 / 15:44 682 accesări

Ambasadorul statului Israel în România, Tamar Samash, a făcut, zilele trecute, o vizită la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a vedea cum pot coopera cele două state în domeniul agriculturii. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a subliniat importanţa colaborării cu statul Israel pe 3 domenii importante pentru România - cercetarea, irigaţiile şi cooperativele. Totodată, ambasadorul statului Israel a propus să fie găsită o variantă pentru acordarea de burse studenţilor români din agricultură, dar şi să fie trimise delegaţii de experţi din Israel în România pentru a identifica nevoile ţării noastre, pentru ca ulterior să fie propuse soluţii concrete de cooperare. În opinia ambasadorului statului Israel, România are multe avantaje pe care trebuie să le pună mai bine în valoare - calitatea solului, condiţiile climatice, fructele şi legumele, dar şi produsele de origine animală de foarte bună calitate. Acordul între Guvernul României şi Guvernul statului Israel pentru cooperare în domeniul agriculturii, semnat la Ierusalim pe 3 august 1998, a fost reînnoit prin semnarea la 24 octombrie 2013 a Memorandumului de Înţelegere între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din statul Israel.



12