Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa a început implementarea Proiectului „Reţeaua de Practică Economică - CAREER.HUB”, cofinanţat de Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), proiect care are drept finalitate concretă şi măsurabilă creşterea procentului de angajare a absolvenţilor de învăţământ superior şi a procentului de absolvenţi ai ciclului de licenţă care îşi continuă studiile cu masterat. Beneficiari sunt studenţii din domeniul ştiinţelor economice, iar obiectivele proiectului sunt facilitarea tranziţiei la viaţa activă prin furnizarea unui pachet integrat de orientare, consiliere profesională şi mentorat în carieră, realizat de cadrele didactice ale Facultăţii de Psihosociologie, precum şi organizarea de stagii de practică la potenţialii angajatori, coordonate de profesorii Facultăţii de Ştiinţe Economice. Astfel, cei trei actori ai proiectului, studenţii, angajatorii şi cadrele didactice ale universităţii, vor fi interconectaţi în "Reţeaua de Practică Economică - CAREER.HUB", care va asigura suportul informatic pentru desfăşurarea activităţilor destinate grupului-ţintă al proiectului - 355 de studenţi economişti. Pentru facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, studenţii vor beneficia de activităţi de orientare şi consiliere şi acţiuni-suport pentru debutul în carieră, inclusiv vizite de studiu/tematice la companii. În vederea îmbunătăţirii inserţiei în piaţa muncii a grupului-ţintă, proiectul prevede şi activităţi inovatoare care vor permite dezvoltarea abilităţilor necesare locului de muncă - competenţe de comunicare, managementul timpului etc. În încheierea proiectului, cei mai buni 60 dintre cei 355 de studenţi participanţi vor fi răsplătiţi cu premii substanţiale.