Studenţii sînt nemulţumiţi de pachetul de legi ale educaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenţii sînt nemulţumiţi de pachetul de legi ale educaţiei

Social 09 Septembrie 2009 / 00:00 527 accesări

Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) sînt nemulţumiţi de pachetul de legi ale educaţiei. Ei consideră că acesta restricţionează implicarea studenţilor la nivel decizional şi au calificat ca „inacceptabil” faptul că la ultimele dezbateri publice pe marginea legilor educaţiilor, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, nu a consultat reprezentanţii studenţilor. „Studenţii consideră că noua variantă a legii educaţiei, lezează în mod intenţionat drepturile şi interesele lor şi mai mult, restricţionează implicarea acestora la nivel decizional. Aceste probleme au apărut în urma schimbărilor majore din capitolul „statutul studentului”, modificări de care reprezentanţii studenţilor nu au fost anunţaţi”, precizează reprezentanţii ANOSR. Lipsa reprezentanţilor studenţilor din structura Consiliului Agenţiei Române pentru Asigurarea a Calităţii în Învăţămîntul Superior, ca parteneri în procesul asigurării calităţii, examenul de licenţă care prevede două probe obligatorii, lipsa posibilităţii cumulării burselor sociale şi a celor sociale ocazionale cu alte forme de burse, cum ar fi cele de merit, de studiu sau de performanţă, sînt alte nemulţumiri privind pachetul de legi ale educaţiei. ANOSR cere indexarea anuală, cu rata de creştere a utilităţilor, a subvenţiei pentru regia de cămin pentru studenţii care ocupă locuri finanţate de la bugetul de stat, precum şi ca reprezentanţii studenţilor să fie consultaţi în toate aspectele din domeniul educaţiei şi amendamentele pe care le va aduce să fie adăugate în pachetul de legi ale educaţiei. Comisiile reunite de învăţămînt şi administraţie publică din Camera Deputaţilor şi Senat se întîlnesc, astăzi, în şedinţă comună, pentru a dezbate amendamentele la legea educaţiei, la întîlnire urmînd să participe şi ministrul Educaţiei. Asumarea răspunderii Guvernului pe legile educaţiei, salarizării unice şi reducerii cheltuielilor bugetare va avea loc pe 15 septembrie.



12