Toate-s vechi și nouă toate, vorba poeziei. Așa și la Liga Studenților din UMC. Au fost alegeri, dar noul Birou de conducere este apropae ca cel vechi. Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa (LSUMC) și-a ales liderii pentru mandatul 2018-2019, recent, în cadrul Adunării Generale. În urma voturilor membrilor activi, organizația va fi condusă în următorul mandat decătre următorii studenți: președinte - Elena Ionașcu, vicepreședinte - Mihnea Mihai Amzărescu, secretar general - Ana Lavinia Ilie, coordonator Departament Educațional - Radu Gabriel Marinescu, coordonator Departament Resurse Umane - George Radu Piricleanu, coordonator Departament Financiar - George Leonard Nicuț, coordonator Departament PR&IT - Alexandru Nicolae Pleșca, cenzor: Esna Resul. „Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța este pentru mine o familie, dar și un stil de viață. M-am gândit foarte mult în ultimul timp la a-mi schimba stilul de viață, dar nu m-am putut despărți de acești oameni extraordinari care îmi fac anii de studenție să fie atât de colorați. Am condus acestă organizație în ultimul an și vreau să spun că de multe ori emoțiile provenite din această responsabilitate, de a conduce o ligă cu o frumoasă vârstă de 28 de ani, pot fi copleșitoare, dar totodată este o mare onoare să poți ocupa această funcție și să ți-o asumi în adevăratul sens al cuvântului. Succesul de care are parte acestă organizație este datorat în întregime echipei LSUMC, dar și bunei colaborări de care avem parte cu Universitatea Maritimă din Constanța, care nu încetează niciodată să lucreze cu și pentru studenți. Îmi doresc ca în următorul mandat să se lucreze la fel de productiv și calitativ ca până acum, iar studenții Universității Maritime din Constanța să fie mândri de organizația și de studenții care îi reprezintă în orice aspect al vieții universitare“, a declarat vechiul și noul președinte al Ligii, Elena Ionașcu.