Studenţii Universității „Ovidius“ - excelenţă sportivă şi academică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ne mândrim cu ei

Studenţii Universității „Ovidius“ - excelenţă sportivă şi academică

Educație 17 Mai 2017 / 15:39 1423 accesări

Studenţii Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC) au participat recent la o serie de manifestări sportive şi ştiinţifice, unde au obţinut rezultate remarcabile, demonstrând excelenţa ovidiană.

VOLEI La Campionatul Național Universitar de Volei desfăşurat la Bacău, echipele UOC au câştigat două medalii. Echipa de volei masculin, formată din Zissu-Alexandru Muscină, Eduard-Eugen Ochunschi, Robert-Florin Vologa, Andrei-Dan Grigoraș, Andrei Mihalescu, George-Cătălin Gavriz, Adelin-Mihai Țecu şi Eduard Roman, a obţinut medalia de argint. Cea de volei feminin, din care fac parte Bianca Cojocaru, Vanesa Deșliu, Diana Mihai, Elena Albu, Sandra Axinciuc, Andreea Vintilă, Andreea Mărăcine, Daiana Boboc, Adriana Vîlcu şi Mirabela Pavel, a câștigat medalia de bronz. Ambele echipe, alcătuite din studenţi ai Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), au fost îndrumate de asist. univ. drd. Florin Voinea și lect. univ. dr. Cristian Popa.

TENIS DE MASĂ O altă competiţie sportivă, la care au participat studenţii UOC, a fost Campionatul Național Universitar de Tenis de masă, desfăşurat la Craiova, sub egida Federației Sportului Școlar și Universitar. UOC a fost reprezentată de Timea Eniko Urszuly (Facultatea de Științe Economice) și Vlad Albu (Facultatea de Educație Fizică și Sport). Aceștia au obținut următoarele rezultate: Simplu feminin - LOCUL III - Timea Eniko Urszuly; Dublu feminin - LOCUL III - Timea Eniko Urszuly şi Andreea Olaru (UMF „Grigore T. Popa“ Iași); Dublu mixt - LOCUL III - Timea Eniko Urszuly şi Vlad Albu. UOC a terminat pe poziţia a III-a în clasamentul feminin pe echipe. Totodată, studenţii FEFS au fost prezenţi la „International Scientific Conference of Students and Young Scientists”, manifestare organizată de Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, şi Sesiunea de comunicări ştiinţifice studenţeşti cu participare internaţională „Performanţă în educaţie, sport şi kinetoterapie”, ediţia a XII-a, organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, unde au susţinut prezentări. În cadrul celei de-a doua manifestări ştiinţifice, lucrările studentelor Andreea Mădălina Paraschiv („Program de recuperare cu mijloace din fitness pentru recuperarea leziunilor ligamentului colateral medial” - îndrumător prof. univ. dr. Mirela Damian) şi Andreea Lefcenco („Priorităţi metodice în proba de triplusalt - fete” - îndrumători prof. univ. dr. Alin Larion şi lect. univ. dr. Cristian Popa) au fost răsplătite cu menţiune. Mai multe detalii despre performanţele studenţilor FEFS puteţi găsi accesând link-urile: http://fefs.univ-ovidius.ro/studenti/rezultate-sportive, http://fefs.univ-ovidius.ro/studenti/galerie-foto.



12