Studenţii vor majorarea burselor odată cu creşterea salariilor profesorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studenţii vor majorarea burselor odată cu creşterea salariilor profesorilor

Social 20 Ianuarie 2007 / 00:00 590 accesări

Reprezentanţii studenţilor s-au întîlnit, joi, cu cei ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC). În cadrul întâlnirii studenţii au cerut modificarea sistemului de acordare a subvenţiei pentru cămine-cantine. Aceştia propun ca banii pentru subvenţii să nu mai ajungă la universităţi şi să se repartizeze pe numărul de locuri din cămine, ci să fie distribuiţi direct pe numărul de studenţi, aceştia avînd astfel posibilitatea de a opta pentru cazarea în cămine sau pentru sistemul de cazare privat. Preşedintele Uniunii Studenţilor din România (USR), George Păduraru, a precizat, la finalul întîlnirii, că au cerut majorarea burselor concomitent cu creşterea salariilor profesorilor pentru "asigurarea unui nivel de viaţă echitabil şi pentru studenţi". Potrivit preşedintelui USR, reprezentanţii MEdC au fost de acord cu această propunere, pe care o vor susţine în faţa Executivului şi au promis că, pînă miercurea viitoare, le vor transmite dacă Guvernul este sau nu de acord cu această solicitare. Guvernul a decis, în ultima şedinţă, ca personalul bugetar să beneficieze de creşteri salariale din ianuarie, nu din aprilie, cum era prevăzut iniţial, iar majorările să fie efectuate în trei etape, faţă de două etape în varianta aprobată în luna decembrie. Astfel, personalul bugetar va beneficia de creşteri salariale în lunile ianuarie, aprilie şi octombrie. De cea mai mare creştere salarială, procentual, va beneficia în 2007 personalul din învăţămînt, respectiv cu 23,17 la sută, dintre care 5 procente începînd cu luna ianuarie, 2 la sută din luna aprilie şi 15 procente din octombrie.

Taguri articol


12