Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a purtat mai multe discuţii cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru ridicarea calităţii vieţii studenţilor avînd în vedere costurile mari de întreţinere necorelate cu nivelul scăzut al burselor. Consiliul Director al UNSR a hotărît că trebuie iniţiate toate demersurile necesare, astfel încît reprezentanţii Ministerului Educaţiei să conştientizeze necesitatea măririi burselor studenţilor pînă la nivelul salariului minim pe economie din România. „Considerăm inadmisibilă ideea că în acest moment, în România, o persoană poate suporta cheltuielile de masă şi de cazare cu 220 lei. La un calcul simplu, se observă că, eliminînd cheltuielile de cazare, aprox. 80 de lei, unui student îi rămîn mai puţin de 5 lei pe zi pentru masă", se arată într-un comunicat al Uniunii. Totodată, UNSR a anunţat că va da în judecată Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii pentru nerespectarea prevederii legale conform căreia cuantumul minim al bursei studenţilor trebuie să acopere cheltuielile de cazare şi masă. Restul organizaţiilor studenţeşti nu sprijină însă acest demers. Atît preşedintele Uniunii Studenţilor din România, George Păduraru, cît şi preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Ligia Deac au declarat că nu au nimic de a face cu chemarea în judecată a celor două ministere. „Sîntem mulţumiţi de modul în care Ministerul Educaţiei şi-a ţinut promisiunile în ceea ce priveşte bursele, fondul de burse crescînd cu 15%, aşa cum au promis”, a declarat George Păduraru. UNSR a trimis o scrisoare premierului Călin Popescu Tăriceanu, în care îi solicită o întîlnire în vederea prezentării de către UNSR a tuturor problemelor din învăţămîntul românesc. Studenţii îi sugerează premierului să meargă în Complexul Studenţesc Regie, pentru a fi mai aproape de ei.