Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus ieri începerea urmăririi penale faţă de studentul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, prins cu droguri în noaptea de vineri spre sîmbătă, în staţiunea Mamaia. Eduard Marius Popescu, în vîrstă de 21 de ani, din Bucureşti, urmează să fie cercetat sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de deţinere de stupefiante de mare risc şi risc. Reamintim că studentul, repartizat pentru stagiul de practică la Poliţia Mamaia, a fost depistat de lucrătorii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) în urma unei razii efectuate în staţiunea Mamaia. Alături de el se mai aflau doi tineri, Ranko Cristescu, de 18 ani, din Bucureşti, şi Raluca Alina Cherciu, de 19 ani, din Focşani. Ofiţerii antidrog au găsit în buzunarul lui Eduard Marius Popescu un gram de cocaină şi, în urma percheziţiei pe care au efectuat-o în camera sa de hotel, au mai descoperit în bagajele tînărului două pliculeţe de plastic ce conţineau 1,5 grame de cannabis, pregătite pentru consum. În timpul audierilor, Eduard Marius Popescu a declarat: „Sînt student la Academia de Poliţie, în anul trei. Sînt consumator de droguri. De cînd m-am apucat, am luat ketamină, haşiş şi ecstasy”. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi şi conduşi de oamenii legii la Spitalul Judeţean Constanţa, unde le-au fost recoltate probe biologice. În urma analizelor efectuat, s-a constatat că aceştia consumaseră stupefiante. Eduard Marius Popescu va fi anchetat în stare de libertate şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă între şase luni şi cinci ani de închisoare.