Studentul dispărut în Dunăre a fost găsit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studentul dispărut în Dunăre a fost găsit

Eveniment 14 Mai 2015 / 00:00 878 accesări

După mai bine de 40 de ore de la dispariția în Dunăre a lui Ioan Munteanu, studentul de 20 de ani, din Hârșova, scafandrii unei firme private au reușit să găsească trupul neînsuflețit al acestuia, în aceeași zonă în care s-a înecat. Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei. Amintim că tânărul a fost înghițit de apă luni seară, în jurul orei 21.00, alarma fiind dată 20 de minute mai târziu de prietenii lui. Martorii le-au povestit anchetatorilor că Ioan Munteanu a intrat în apă pentru a se scălda și, în câteva secunde, a fost prins de curenții puternici. „L-am auzit strigând după ajutor, dar nu am putut face nimic pentru el. A țipat puțin timp, apoi s-a făcut liniște”, au spus amicii tânărului. Polițiștii și scafandrii au început imediat căutările, dar, din cauza întunericului, au fost nevoiți să se oprească. A doua zi, însă, oamenii legii au reluat operațiunea, într-un perimetru de 5 kilometri în aval și în amonte de locul în care a dispărut tânărul. Marți seară, în jurul orei 17.00, acțiunea ISU a fost sistată.

Taguri articol


12