Studioul MGM şi-a triplat profiturile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Studioul MGM şi-a triplat profiturile

Monden 21 Martie 2013 / 00:00 455 accesări

Celebrul studio de producţie hollywoodian Metro Goldwyn Meyer (MGM) a avut nevoie de două lungmetraje pentru a-şi tripla profitul. Cel mai nou film seria Bond, ”Skyfall”, în regia lui Sam Mendes şi ”The Hobbit: An Unexpected Journey / Hobbitul: O călătorie neaşteptată”, în regia lui Peter Jackson au readus pe profit studioul. Unul dintre cele mai celebre studiouri de film de la Hollywood şi din industria cinematografiei la nivel mondial, MGM a trecut cu greu peste anul 2010, când se afla sub protecţie de faliment. În 2011, MGM a reuşit să aducă un profit de 35,2 milioane de dolari, însă filmele cu succes de box office ca ultima peliculă din seria Bond şi noua ecranizare a romanului lui J.R.R. Tolkien au triplat această sumă, ajungându-se la un profit de 129,2 milioane de dolari în 2012.

Reprezentanţii studiourilor MGM au anunţat că cel de-al 24-lea film din franciza Bond ar putea fi lansat în următorii trei ani. Totodată, speră să anunţe cât de curând numele regizorului care îl va realiza, după ce Sam Mendes a luat hotărârea să se retragă din acest proiect. Într-o conferinţă de presă la care au participat mai mulţi investitori, directorul executiv al studiourilor MGM, Gary Barber, a declarat că scenariştii companiei au început deja să scrie scenariul pentru noul film cu celebrul agent secret britanic. Gary Barber nu a oferit detalii despre distribuţia noului film, însă Daniel Craig a semnat deja contractul pentru a juca în următoarele două filme din această franciză cinematografică, care a împlinit în 2012 o jumătate de secol de existenţă.

Taguri articol


12