Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru a lansat primul studiu empiric privind capacitatea de absorbţie a fondurilor europene de către comunităţile mici şi mijlocii din România. La acest demers au răspuns peste 500 de primării, reprezentînd peste şase milioane de locuitori. Studiul reprezintă o noutate pentru România, fiind prima evaluare de profunzime a activităţii comunităţilor locale în materie de absorbţie a fondurilor comunitare. Principalul scop al studiului vizează identificarea principalelor probleme cu care se confruntă actorii locali, accentul fiind pus atît pe capacitatea resurselor umane din administraţie de a gestiona proiecte, cît şi pe dificultăţile pe care acestea le întîmpină pe zona procedurală. Rezultatele studiului vor fi făcute publice la jumătatea lunii martie şi vor purta titlul de “Cartea albă a capacităţii administraţiei publice de la nivel mic şi mijlociu de absorbţie a fondurilor europene“. Studiul este, în primul rînd, rezultatul unei evaluări empirice şi va conţine date inedite. De asemenea, în luna aprilie, va fi organizat, la Bucureşti, un seminar pentru aleşii locali din teritoriu, pentru pregătirea, instruirea şi comunicarea soluţiilor pentru îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie. Victor Boştinaru este europarlamentar PSD, membru al Comisiei de Dezvoltare Regională şi al Comisiei de Petiţii din cadrul Parlamentului European.