Sturionii, pe cale de dispariţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Barometrul unui ecosistem sănătos

Sturionii, pe cale de dispariţie

Justiție 17 Aprilie 2013 / 00:00 445 accesări

Sturionii - o specie pe cale de dispariţie - sunt în atenţia oficialilor din UE. În cadrul celei de-a treia reuniune (11-12 aprilie) a Grupului de Acţiune pentru Conservarea Sturionilor (Danube Sturgeon Task Force) de la Munchen, care a reunit reprezentanţi guvernamentali şi experţi din nouă ţări din bazinul Dunării, s-a avut în discuţie strategia şi implementarea Programului „Sturion 2020” pentru salvarea acestor specii şi protejarea lor, atât în Dunăre, cât şi în bazinul Mării Negre. Măsurile discutate vizează aspecte de protecţia mediului, cât şi iniţiative pentru dezvoltarea socio-economică a comunităţilor de pescari, grav afectate de interdicţia pescuitului sturionilor. Concluzia unanimă a participanţilor a fost că interzicerea pescuitului fără oferirea de alternative a fost un eşec, iar singurul mod de a rezolva problema braconajului este colaborarea cu localnicii şi implicarea lor în protejarea sturionilor. În Dunăre şi Marea Neagră mai trăiesc cinci specii de sturioni: cegă, morun, nisetru, pătrugă şi viză, despre care specialiştii spun că toate sunt periclitate. În plus, aceşti peşti sunt valorificaţi economic pentru carne, clei şi icrele negre. De asemenea, specialiştii spun că prezenţa lor reprezintă barometrul unui ecosistem sănătos. (M.D.)

Taguri articol


12