SUA a luat aurul şi la masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei pe plajă

SUA a luat aurul şi la masculin

Sport 23 August 2008 / 00:00 414 accesări

A doua zi după ce Kerri Walsh şi Misty May-Treanor au devenit campioane olimpice la volei pe plajă, compatrioţii lor Philip Dalhausser şi Todd Rogers au consfinţit supremaţia Statelor Unite ale Americii la acest sport. Echipa învinsă a fost Brazilia, alcătuită din Fabio Magalhaes şi Marcio Araujo, care s-au înclinat după 2-1 în finală (23-21, 17-21, 15-4). Sud-americanii au condus cu 6-1 în primul set, însă prestaţia lui Dalhausser (2,06 m), cel mai bun jucător la blocaj din ultimii doi ani, le-a permis adversarilor să întoarcă rezultatul şi să cîştige setul în prelungiri. Brazilienii s-au revanşat în setul secund, pe care şi l-au adjudecat clar, la patru puncte diferenţă, dar au cedat complet pasul în decisiv, pierzînd cu 15-4! Medalia de bronz a fost obţinută tot de Brazilia, prin Ricardo Santos şi Emanuel Rego. Campionii olimpici de la Atena s-au impus fără drept de apel în finala mică, scor 2-0 (21-15, 21-10), în faţa georgienilor... Jorge Terceiro şi Renato Gomes (brazilieni naturalizaţi).



12