SUA ar fi renunţat la scutul antirachetă din Europa de Est

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA ar fi renunţat la scutul antirachetă din Europa de Est

Externe 28 August 2009 / 00:00 395 accesări

Administraţia Obama a renunţat, practic, la amplasarea elementelor scutului antirachetă în Polonia şi Cehia, susţine cotidianul polonez ”Gazeta Wyborcza”, în ediţia de joi, citînd surse de la Washignton. ”Semnalele trimise de generalii de la Pentagon sînt absolut clare: administraţia SUA caută alte soluţii privind apărarea antirachetă decît bazele în Polonia şi Cehia”, potrivit unui lobbyist în favoarea scutului, Riko Ellison, citat de cotidian. În cadrul unei conferinţe de presă a experţilor în apărare, organizată în urmă cu o săptămînă, generalii nu au menţionat nici măcar o dată planurile privind Polonia şi Cehia, a subliniat Ellison. ”De cîteva săptămîni, administraţia testează o reacţie din partea Congresului în legătură cu abandonarea planurilor de instalare a unui scut în Polonia şi Cehia”, afirmă ”Gazeta Wyborcza”.

În 2008, Varşovia şi Washington au ajuns la un acord privind instalarea pînă în 2013, în Polonia, a zece interceptoare de rachete balistice cu rază lungă de acţiune, cuplate la un radar puternic amplasat în Cehia, un proiect de apărare globală căruia Rusia i se opune vehement. Administraţia Obama îşi propune să analizeze proiectul de scut antirachetă, lansat de George W. Bush pentru a contracara ameninţările venite din partea unor ţări ca Iranul. Dar Moscova consideră că acesta reprezintă o ameninţare la adresa propriei securităţi. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a ameninţat din nou în iulie că Rusia va desfăşura rachete Iskander la Kaliningrad, dacă nu va ajunge la un acord cu SUA în privinţa instalării scutului antirachetă. Potrivit ”Gazeta Wyborcza”, administraţia Obama vrea mai degrabă instalarea rachetelor interceptoare pe nave în bazele din Israel şi Turcia, precum şi, probabil, undeva în Balcani.



12