”SUA nu exclud desfăşurarea unor elemente ale sistemului lor de apărare antirachetă în Marea Neagră, Baltică, Barents şi a Nordului, în timp ce ezită să ofere Rusiei garanţii în scris că preconizatul lor sistem antibalistic nu vizează potenţialul strategic rus”, a declarat, ieri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă susţinută la bordul avionului care îl transporta la Moscova de la Honolulu, Hawaii, unde a participat la summit-ul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC). Lavrov a subliniat că ”partea rusă nu poate fi de acord cu o astfel de abordare”. În prezent, se implementează, potrivit şefului diplomaţiei ruse, planul unilateral global antibalistic al SUA, ”conceput după şabloane americane şi care va deveni al NATO”. ”Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire”, a constatat ministrul rus de Externe, cerând din nou Washingtonului garanţii legale precise, în scris, că scutul antirachetă nu va fi folosit împotriva Rusiei.
În conferinţa de presă susţinută anterior la Honolulu, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a spus că Rusia îşi va detalia, cât de curând, răspunsul la implementarea sistemului american antibalistic în Europa, recunoscând că nu s-a înregistrat niciun progres în negocierile ruso-americane în domeniul antirachetă.