Statele Unite iau în considerare posibilitatea de a lăsa Teheranul să folosească sute de centrifuge în buncărul subteran fortificat, altădată secret, de la Fordo în schimbul limitării activităţii centrifugelor şi a cercetării şi dezvoltării la alte instalaţii, au declarat oficiali citaţi de AP. Schimbul ar permite Iranului să aibă câteva sute de dispozitive la Fordo, deşi iranienilor nu li s-ar permite să desfăşoare o activitate care să poată conduce la o bombă atomică şi instalaţia ar putea fi supusă inspecţiilor internaţionale, potrivit oficialilor occidentali, familiari cu detaliile negocierilor în curs. În schimb, Iranului i s-ar fi cerut că îşi reducă numărul de centrifuge de la Natanz şi să acccepte alte restricţii legate de activitatea nucleară. Oficiali care au vorbit sub acoperirea anonimatului pentru că nu erau autorizaţi să discute despre negocierile sensibile, în timp ce ultima rundă ar început între secretarul de Stat american John Kerry şi ministrul iranian de Externe Mohammed Javad Zarif. Negociatorii ar urma să se întâlnească la sfârşitul lui martie pentru a ajunge la un acord care să garanteze retragerea sancţiunilor occidentale împotriva Iranului. Data limită pentru ajungerea la un acord final este 30 iunie.
(foto ilustrativ)