„SUA au relaţii mai bune cu toată lumea graţie lui Barack Obama”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„SUA au relaţii mai bune cu toată lumea graţie lui Barack Obama”

Externe 13 Iulie 2010 / 00:00 249 accesări

”SUA întreţin relaţii mai bune cu aproape toate ţările lumii, graţie politicii mâinii întinse pe care o practică preşedintele Barack Obama”, a dat asigurări purtătorul său de cuvânt, Robert Gibbs pentru postul de televiziune NBC, în cadrul emisiunii Meet the Press, vizând politica externă a lui George W. Bush, predecesorul lui Obama, foarte criticat în acest domeniu. ”Este clar că noi am orientat politica externă în cu totul altă direcţie”, a adăugat purtătorul de cuvânt al casei Albe. Un jurnalist din cadrul NBC a enumerat, în continuare, ceea ce criticii lui Barack Obama consideră eşecuri, între care faptul că închisoarea militară de la Guantanamo este, în continuare, deschisă, războiul din Afganistan sau tergiversările cu privire la locul unde urmează să fie judecaţi presupuşii autori ai atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001. El a criticat, de asemenea, eficienţa sanţiunilor adoptate de ONU împotriva Iranului şi Coreei de Nord. Gibbs a apreciat, însă, că această listă este prea ”simplificatoare”, subliniind că SUA au reuşit să obţină susţinerea Rusiei şi Chinei faţă de noi sancţiuni împotriva controversatului program nuclear al Iranului. ”Obama a spus lumii că s-ar bucura să poată discuta cu Iranul, dacă s-ar aşeza la masă şi şi-ar respecta angajamentele. Acest lucru a permis obţinerea susţinerii din partea ruşilor şi a chinezilor, în cadrul ONU”, a insistat Robert Gibbs.

Taguri articol


12