SUA critică din nou Rusia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA critică din nou Rusia

Externe 17 August 2016 / 15:44 489 accesări

SUA au denunţat ”decizia nefericită a Rusiei de a utiliza o bază iraniană pentru efectuarea de raiduri aeriene în Siria”, argumentând că ar fi o încălcare a unei rezoluţii ONU, iar secretarul de stat, John Kerry, l-a sunat pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care a respins acuzaţiile. ”Este o decizie nefericită a Rusiei, dar nu surprinzătoare. Cred că este o continuare a unui model observat la Rusia, iar acum, Iranul pare să ofere asistenţă directă pentru atacarea organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, dar, de fapt, sunt vizate în principal poziţii ale opoziţiei siriene moderate”, a reacţionat Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. Potrivit Sputnik News, secretarul de stat american, John Kerry, l-a sunat marţi seară pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Washingtonul argumentează că ar putea fi vorba de o încălcare de către Moscova a Rezoluţiei ONU 2.231, care interzice furnizarea, vânzarea ori transferul unor avioane militare în Iran. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţine că nu s-a încălcat nicio rezoluţie ONU, explicând că Iranul nu a primit nicio aeronavă militară. ”Aceste avioane sunt utilizate de militarii ruşi, cu acordul Iranului, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste lansate la solicitarea conducerii Siriei”, a declarat Serghei Lavrov.

Bombardiere şi avioane militare ruse au efectuat, în premieră, raiduri în Siria, după ce au decolat de la o bază aeriană din Iran, a anunţat, marţi, Ministerul rus al Apărării. În acest context, Rusia pare să fi creat o alianţă cu Iranul pentru efectuarea de raiduri aeriene în Siria. Avioane militare ruse de tip Tupolev-22M3 şi Suhoi-34 au decolat marţi de la baza aeriană iraniană Hamadan. Este prima dată când Rusia efectuează raiduri aeriene în Siria utilizând o bază aeriană iraniană. Ministerul rus al Apărării a transmis că bombardamentele au vizat poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic şi ale Frontului Al-Nusra din provinciile siriene Alep, Idlib şi Deir al-Zour. Conform unor surse citate de BBC, cel puţin 20 de civili au fost ucişi în provincia siriană Alep, în urma raidurilor aeriene ruse.



12