SUA evită, la limită, impasul bugetar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Victoria lui Obama

SUA evită, la limită, impasul bugetar

Externe 03 Ianuarie 2013 / 00:00 267 accesări

Congresul SUA a adoptat, marţi seară, legea prin care se evită ”zidul bugetar”, ceea ce reprezintă o victorie a preşedintelui Barack Obama asupra republicanilor, pe plan fiscal, scrie presa americană. Legea a fost votată mai întâi de Senat, care s-a reunit, pentru prima dată în ultimii 40 de ani, imediat după Anul Nou. Compromisul a fost negociat de vicepreşedintele Joe Biden şi de liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell. Legea, rezultat al unor dispute dure și al unor negocieri intense în ultimele săptămâni, a fost adoptată şi de Camera Reprezentanților, marţi, cu puţin timp înainte de ora 23.00. Președintele Barack Obama şi-a întrerupt concediul de sărbători, pentru a susţine o conferinţă la Casa Albă, în cadrul căreia a salutat votul din Congres. ”Unul dintre pilonii campaniei mele prezidenţiale era de a schimba un mod de impozitare prea favorabil bogaţilor, în detrimentul clasei de mijloc”, a declarat Obama, la 20 de minute după adoptarea legii. ”În această seară, am reuşit acest lucru, mulţumită vocilor unor democraţi şi republicani din Congres”, a mai spus liderul de la Casa Albă, înainte de a se reîntoarce în Hawaii, pentru a-şi relua vacanţa alături de familie.

Legea adoptată marţi seară de Congres sporeşte nivelul de impozitare a gospodăriilor cu venituri mai mari de 450.000 de dolari pe an. Mulţi republicani au votat legea, în pofida faptului că nu sunt de acord cu multe prevederi, întrucât alternativa era ”un zid bugetar”, creşterea impozitelor pentru aproape toţi contribuabilii şi tăieri masive la bugetul federal, în special la apărare. Legea mai prevede impozite mai mari pentru venituri din capital, dividende şi proprietăţi imobiliare cu o valoare mai mare de cinci milioane de dolari. Totodată, şomerii vor beneficia de ajutoare mai mari.

Taguri articol


12