SUA fac presiuni, ONU scade bugetele pentru Căștile Albastre din zonele de conflict

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Darfur, Sudan, Congo, Mali - zone în care pacea este departe de a se instala

SUA fac presiuni, ONU scade bugetele pentru Căștile Albastre din zonele de conflict

Externe 29 Iunie 2017 / 15:48 495 accesări

SUA se impun acum în Consiliul ONU după ce au făcut deja mai multe demonstraţii de forţă. Cea mai importantă este nerespectarea Acordului Climatic, pe care SUA, prin vocea preşedintelui Trump, l-au desconsiderat, spunând că „încălzirea globală nu există”. Acum, la presiunea SUA, ONU urmează să reducă bugetul Căștilor Albastre, în ciuda experienţelor din teren care demonstrează clar că acest buget ar trebui, dimpotrivă, mărit. Conform unui acord de principiu la care s-a ajuns miercuri la New York după săptămâni de negocieri intense, bugetul Căştilor Albastre va scădea cu 600 milioane de dolari, adică 7,2%. Acest acord mai trebuie validat de Adunarea Generală a ONU, care l-ar putea supune la vot vineri. Națiunile Unite vor cheltui astfel 7,3 miliarde de dolari pentru operațiunile de menținere a păcii anul viitor, în loc de 7,87 miliarde în prezent, au precizat diplomați apropiați de negocieri.

Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a salutat această decizie drept o victorie, într-un comunicat: "În numai cinci luni de când suntem aici (reprezentanții noii administrații a președintelui Donald Trump - n.r.), am reușit să reducem cu o jumătate de miliard bugetul de menținere a păcii și aceasta este doar începutul". "Economiile ce vor fi operate au fost atent calibrate", a reacționat ambasadorul Franței la ONU, François Delattre, asigurând că aceste tăieri țin cont de "recentele evoluții pozitive pe planul menținerii păcii și de evoluțiile de pe teren". SUA, primul contributor la acest buget, doreau o scădere și mai mare prin reducerea facturii cu un miliard de dolari, o diminuare de aproape 13%. UE susținea scăderea validată în acordul care prevede un buget de 7,3 miliarde de dolari pe anul viitor.

Cu toate aceste declaraţii bombastice, misiunile ONU cele mai afectate vor fi cele din Darfur, în Sudan, și din Republica Democratică Congo (RDC), de altfel și cele mai costisitoare (peste un miliard de dolari fiecare). Dar vor exista reduceri de buget "sistematice" pentru ansamblul operațiunilor de menținere a păcii, la presiunea SUA, a avertizat un diplomat, sub rezerva anonimatului. "Presiunea SUA face ca bugetul operațiunilor de menținere a păcii să urmeze o traiectorie descendentă", a spus diplomatul. Washingtonul finanțează în proporție de 28,5% bugetul operațiunilor de menținere a păcii (7,87 milliarde) și în procent de 22% bugetul de funcționare al ONU (5,4 miliarde). Donald Trump a promis reduceri drastice ale subvențiilor SUA pentru ONU.

Acest acord este departe de cererile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care voia să crească la 7,97 miliarde de dolari fondurile destinate operațiunilor de menținere a păcii pentru anul fiscal care începe 1 iulie. Consiliul de Securitate ar putea vota începând de joi reducerile bugetare care afectează misiunea ONU și a Uniunii Africane în Darfur (UNAMID), ce numără circa 17.000 de militari (20.000 de oameni în total). Marea Britanie a difuzat miercuri un proiect de rezoluție ce prevede două etape în acest sens, conform propunerilor UNAMID, care ar urma să ajungă la un efectiv de 11.000 de persoane (8.735 de soldați și 2.500 de ofițeri de poliție) până în iunie 2018, ceea ce reprezintă o scădere de 44% pentru Căștile Albastre și de 30% pentru forțele de poliție. Dar aceste tăieri sunt condiționate de securitatea pe care guvernul sudanez o va asigura în zonele de unde militarii UNAMID se vor retrage.

Guterres va evalua în șase luni dacă "condițiile din teren sunt favorabile și altor reduceri".

Textul britanic salută "scăderea numărului de confruntări între forțele guvernamentale și grupările rebele", dar organizațiile pentru drepturile omului afirmă că violențele din Darfur sunt departe de a se fi încheiat.

Human Rights Watch estimează că aceste tăieri de fonduri sunt "imprudente", deoarece civilii din această regiune din vestul Sudanului au nevoie să fie protejați în continuare.

Darfur este scena unui conflict sângeros din 2003 încoace, după ce insurgenții provenind din cadrul unor minorități etnice au ridicat armele împotriva guvernului de la Khartoum, aflat în mâinile unei majorități arabe. Președintele sudanez, Omar al-Bashir, a lansat apoi o contraofensivă violentă împotriva lor. Națiunile Unite și-au încheiat deja misiunea în Coasta de Fildeș și prevede retragerea Căștilor sale Albastre din Haiti în luna octombrie. Consiliul de Securitate urmează să voteze în această săptămână bugetul pentru misiunea ONU din Mali, care nu ar trebui să sufere reduceri severe.

Taguri articol


12