SUA intensifică apărarea anti-aeriană în Golful Persic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA intensifică apărarea anti-aeriană în Golful Persic

Externe 01 Februarie 2010 / 00:00 363 accesări

Pentagonul a accelerat amplasarea de noi elemente de apărare împotriva unor posibile atacuri iraniene cu rachetă în Golful Persic, mobilizând nave în largul coastelor iraniene şi sisteme antirachetă în cel puţin patru ţări arabe. Aceste mobilizări au loc într-un moment critic de cotitură al strategiei preşedintelui Obama în privinţa Iranului. La capătul mai multor luni de abordări diplomatice fără succes, administraţia de la Washington încearcă să obţină un larg consens internaţional pentru impunerea de noi sancţiuni Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene, despre care Occidentul susţine că ar controla un program secret de arme nucleare. Liderul de la Casa Albă a vorbit despre această schimbare de direcţie în discursul despre Starea Naţiunii, avertizând asupra consecinţelor pe care Iranul le riscă în cazul în care continuă să sfideze cererile ONU privind stoparea producţiei de combustibil nuclear.

Informaţiile privind mobilizarea de către SUA a unor sisteme de apărare antirachetă, inclusiv menţionarea lor în public de către generalul David H. Petraeus, par să facă parte dintr-o strategie coordonată a administraţiei de a creşte presiunea asupra Iranului. Totodată, aceste mobilizări urmăresc în parte şi să contracareaze impresia că Iranul devine cu paşi repezi cea mai puternică forţă militară din Orientul Mijlociu şi să prevină orice escaladare a confruntării regimului de la Teheran cu Occidentul, în cazul în care vor fi impuse noi sancţiuni. În plus, administraţia caută să arate Israelului că nu este nevoie de atacuri imediate împotriva instalaţiilor nucleare şi sistemelor de lansare de rachete iraniene, potrivit unor oficiali din cadrul administraţiei, care au dorit să îşi păstreze anonimatul. În acelaşi timp, subliniind natura defensivă a strategiei, autorităţile de la Washington speră să evite o reacţie violentă din partea Iranului. Oficialii militari au precizat că ţările arabe care au acceptat să găzduiască sistemele de apărare sunt Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Kuweit. Aceştia susţin că autorităţile din Kuweit au acceptat sistemele de apărare pentru a înlocui modelele vechi şi mai slab performante pe care le au de mai mulţi ani. Arabia Saudită şi Israelul dispun şi ele de mult timp de echipamente similare.



12