SUA majorează la 25 milioane de dolari valoarea recompensei pentru capturarea liderului SI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA majorează la 25 milioane de dolari valoarea recompensei pentru capturarea liderului SI

Externe 16 Decembrie 2016 / 22:14 647 accesări

Statele Unite au anunţat vineri că recompensa pentru informaţii care ar permite capturarea liderului reţelei teroriste Stat Islamic, Abu Bakr Al-Baghdadi, este de 25 de milioane de dolari, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Statele Unite au anunţat iniţial în 2011 că ar oferi o recompensă de 10 milioane de dolari pentru capturarea lui Abu Bakr al-Baghdadi. Vineri, valoarea recompensei a fost majorată la 25 de milioane.

Abu Bakr Al-Baghdadi, un irakian al cărui nume real este Ibrahim al-Samarrai, s-a declarat calif în teritorii din Irak şi Siria acum doi ani.

Nu se ştie exact unde se află liderul reţelei teroriste sunnite Stat Islamic. Conform unor surse, liderul terorist ar fi în zona oraşului irakian Mosul, aflat sub controlul organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Reţeaua fundamentalistă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-vestul Irakului şi în nord-estul Siriei, unde a proclamat un califat. Filiale Stat Islamic există şi în nordul Egiptului, în sud-estul Afganistanului şi în nordul Libiei.

Taguri articol


12