SUA mulţumesc României pentru participarea la scutul antirachetă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SUA mulţumesc României pentru participarea la scutul antirachetă

Externe 20 Martie 2010 / 00:00 404 accesări

Frank Rose, asistent-adjunct al secretarului de Stat american, Hillary Clinton, a prezentat noua abordare a SUA în domeniul apărării antibalistice, mulţumind României pentru participarea la proiectul instalării unor elemente antirachetă în Europa, informează un comunicat al Departamentului de Stat. ”Proiectul antirachetă contribuie la susţinerea diplomaţiei şi apărării, doi dintre pilonii strategiei internaţionale de securitate, al treilea pilon fiind dezvoltarea. Proiectele antirachetă le oferă garanţii aliaţilor şi partenerilor noştri că SUA au voinţa şi mijloacele pentru a împiedica şi contracara, în caz de necesitate, un atac balistic împotriva aliaţilor noştri şi trupelor noastre. Poate mai puţin evident este rolul proiectului antirachetă în susţinerea obiectivelor noastre diplomatice. Potenţialii noştri adversari utilizează rachete balistice în vremuri de pace ca instrument pentru susţinerea obiectivelor diplomatice şi uneori pentru a intimida sau a face presiuni asupra vecinilor. Prin oferirea unor sisteme antirachetă ca mijloace de apărare regională, sporim credibilitatea angajamentelor americane faţă de aliaţi şi prieteni, situaţie care ne permite să construim coaliţii pentru urmărirea unor obiective comune. În plus, sistemele antirachetă ne oferă mai multe opţiuni, inclusiv timp, pentru soluţionarea pe cale paşnică a disputelor, contribuind astfel la stabilitatea regională şi la contracararea ameninţărilor”, subliniază oficialul american.

Acelaşi Frank Rose consideră că noua abordare a SUA în domeniul antirachetă este motivată de creşterea ameninţărilor balistice regionale, în special din partea unor rachete cu raze scurte şi medii de acţiune, mai ales din partea unor ţări precum Coreea de Nord şi Iran. ”Atât noile evaluări privind ameninţările, cât şi progresele americane în domeniul tehnologiilor antirachetă au contribuit semnificativ la decizia preşedintelui Barack Obama din septembrie 2009, de a face unele modificări în planul iniţial privind elementele europene antirachetă. Proiectul iniţial prevedea amplasarea a zece interceptoare fixe în Polonia şi a unui radar în Cehia, care ar fi avut rolul protejării SUA şi unor părţi din Europa de riscul unor rachete cu rază lungă de acţiune lansate din Iran. Însă, planul iniţial nu ar fi oferit protecţie faţă de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune lansate din Orientul Mijlociu”, subliniază Frank Rose.



12