Statele Unite nu vor accepta prezenţa trupelor ruse în regiuni din estul Ucrainei, avertizează Preşedinţia americană. "Urmărim situaţia cu atenţie. Nu vom accepta utilizarea forţelor militare ruse în estul Ucrainei", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest. Rusia a mobilizat trupe suplimentare la frontiera cu Ucraina, acuză un oficial de rang înalt din cadrul Administraţiei Barack Obama, după informaţii identice anunţate de Alianţa Nord-Atlantică. "Echipamentele militare şi trupele concentrate în apropierea frontierei cu Ucraina au rolul de a-i susţine activ pe combatanţii separatişti proruşi din estul Ucrainei", afirmă oficialul de la Washington, care a preferat să păstreze anonimatul. Potrivit Alianţei Nord-Atlantice, NATO a trimis mii de militari suplimentari la frontiera cu Ucraina. "Observăm o nouă suplimentare a efectivelor militare ruse la frontierele Ucrainei. Cel puţin câteva mii de militari ruşi au fost mobilizaţi", a declarat Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO. "Consider că acesta este un foarte regretabil pas înapoi. Se pare că Rusia menţine deschisă opţiunea unei intervenţii în Ucraina. Comunitatea internaţională va trebui să răspundă în mod ferm dacă Rusia va interveni mai mult în Ucraina", a avertizat Rasmussen.